Acasă Social Pasajul Europa Unită, la momentul testelor de de rezistență

Pasajul Europa Unită, la momentul testelor de de rezistență

DISTRIBUIȚI

Timp de două zile, pasajul suprateran construit la intersecția dintre B-dul Alexandru Obregia, B-dul Metalurgiei și Șos. Turnu Măgurele, a trecut printr-o serie de verificăriprivind omportamentul real al întregii suprastructuri, în vederea punerii în circulație, în condiții de maximă siguranță.

Elaborate și coordonate de către specialiștii Universității Tehnice de Construcții București, testele au fost realizate în două etape, și anume, încercarea în regim static de încărcare și încercarea în regim dinamic de încărcare. În ambele faze, s-a urmărit modul în care noul pasaj se comportă la condițiile de trafic și cum răspunde normelor de siguranță în exploatare.

Primul test, cel static, a constat în dispunerea pe suprastructura podului a unui convoi de opt camioane, cu o greutate de câte 40 de tone fiecare, amplasate în diverse zone ale pasajului, astfel încât să corespundă celor mai dificile și defavorabile situații de încărcare. În punctele de staționare ale camioanelor au fost montați senzori topografici care au colectat datele pe baza cărora, ulterior, cu ajutorul unor programe specifice de prelucrare a datelor geodezice, s-au făcut măsurătorile.

În afara testelor statice, Pasajul Europa Unită a fost supus și testului dinamic, pentru care s-a folosit un singur vehicul, cu o greutate de 40 de tone, care a circulat pe pod, cu viteze constante diferite, respectiv de 10 km/h, 30 km/h, 50 km/h și 70 km/h. Mai mult, la aceste viteze de deplasare, camionul de probă a fost nevoit să treacă peste un prag artificial realizat, pentru producerea unui eventual șoc vertical asupra tablierului pasajului. Pentru realizarea măsurătorilor, s-au înregistrat așa numitele accelerații verticale ale podului, produse în timp real, pe toată durata deplasării camionului pe pasaj, în trei etape distincte: cea premergătoare șocului, în momentul șocului și după producerea acestuia, când se consideră că podul vibrează liber.

“Obiectivul acestor încercări este acela de a compara parametrii reali care se obțin în teren la încercări cu ceea ce se obține pe modelele de calcul în faza de proiectare a oricărei structuri. Testele statice de vineri au constat în măsurarea unor deplasări de cale în secțiuni cheie ale structurii. Testele dinamice au drept scop măsurarea în regim dinamic a unor parametri care vor măsură accelerațiile verticale pe trei direcții, în secțiuni relevante ale structurii. Testele dinamice sunt ceva mai importante decât cele statice, pentru că ele sunt cele care indică răspunsul real al structurii”, a precizat profesorul Ionuț Răcănel, directorul Departamentului de Rezistența Materialelor, Tuneluri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București.

Momentul estimat al deschiderii pasajului este sfârșitul acestei luni, astfel încât la 1 decembrie pasajul să fie funcțional.

Început în februarie 2022, noul pasaj suprateran din Sectorul 4 are o lungime totală de 653 metri, însemnând un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu. Proiectat și construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală, pasajul are două benzi de circulație pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lățime de 15 metri.

Suprastructura pasajului, de tip mixt oțel-beton, se sprijină pe patru elemente de rezistență (două pile și două culee masive din beton armat), iar fiecare dintre acestea au ca fundație câte opt piloni forați la o adâncime de 25 de metri și cu un diamentru de 1,5 metri.

Dincolo de componentele ce țin de stricta utilitate a pasajului, pe lângă funcția de fluidizare a circulației din zonă, acest obiectiv de investiții va deveni și un reper, din punct de vedere arhitectural, datorită sistemului de iluminat de tip Vortex, montat pe pasaj.

 

2 COMENTARII

  1. […] Timp de două zile, pasajul suprateran construit la intersecția dintre B-dul Alexandru Obregia, B-dul Metalurgiei și Șos. Turnu Măgurele, a trecut printr-o serie de verificăriprivind omportamentul real al întregii suprastructuri, în vederea punerii în circulație, în condiții de maximă siguranță. Elaborate și coordonate de către specialiștii Universității Tehnice de Construcții București, testele au fost realizate […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here