Acasă Economie Patronii susțin creșterea salariului, dar așteaptă soluții compensatorii

Patronii susțin creșterea salariului, dar așteaptă soluții compensatorii

DISTRIBUIȚI

Patronii susţin creşterea salariilor, respectiv a salariului minim pe economie, dar cu găsirea de soluţii compensatorii, iar diferenţa de 180 de lei să nu fie impozitată, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), citat de Agerpres.

”În general patronii, pentru a nu se înţelege greşit, susţin creşterea salariilor, dar cu găsirea de soluţii compensatorii. Nu este normal ca jumătate din bani să meargă la stat. De aceea o primă propunere pe care angajatorii o fac e aceea că, dacă există această mărire a salariului minim pe economie, diferenţa dintre salariul actual, adică de la 2.080 la 2.260 de lei, această diferenţă de 180 de lei să nu fie impozitată, iar banii să ajungă efectiv la oameni, la salariaţi”, a spus Jianu.

El a menţionat că organizaţia pe care o conduce a reuşit să realizeze un sondaj la care au răspuns 730 de întreprinzători, iar studiul arată că dacă se continuă cu această mărire fără a se găsi soluţii compensatorii șapte din zece antreprenori sunt împotriva majorării.

La întrebarea ”Ce dificultăţi veţi întâmpina ca urmare a creşterii salariului minim pe economie cu 182 lei, respectiv cu 270 lei?” au fost evidenţiate în mod preponderent scumpirea produselor şi serviciilor, concedierea unor salariaţi, scăderea profitului, scăderea competitivităţii şi pierderea unor contracte/pieţe.

Conform sondajului, jumătate din respondenţi au menţionat că pot asigura o creştere cu 50 de lei, doar 3,6% putând da o creştere de peste 200 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here