PDL Ilfov a rămas fără conducere în urma demisiei președintelui Ioan Nastea și a secretarului general Robert Rusu, aceștia, împreună cu mai mulți șefi de filiale și consilieri locali alegând să activeze în rândurile PSD. În urma ședinței de luni seara, s-a stabilit ca până la alegerea unei noi conduceri interimatul să fie asigurat de Romeo Raicu, vicepreședinte al democrat-liberalilor care are în coordonare regiunea București – Ilfov, Andrei Ciozvardă Diaconescu, prim-vicepreședinte al PDL Ilfov, și Romeo Drăgan, consilier local, membru al PDL Sector 4 București.
Marți după-amiază urmează să aibă loc o ”ședință de analiză” pentru a vedea ”starea de fapt” a organizației ilfovene. Potrivit unor surse din partid, există varianta ca PDL Ilfov să fie preluat de Valentin Delcea, fost prefect al județului. Acesta a mai fost ”în cărți” după interimatul fostului deputat Mircea Marin, dar a ales să cocheteze un timp cu Partidul Forța Civică.