Prim-ministrul Sorin Grindeanu a declarat miercuri că pe ordinea de zi a sedintei de guvern nu figurau proiectul privind gratierea unor infractori si nici proiectul pentru modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala, dar a precizat că este dreptul Guvernului sa dea amnistie si gratiere. De asemenea, Grindeanu a spus că masurile sunt luate prin ordonanta de urgenta si nu prin proiect de lege pentru că și guvernul tehnocrat a modificat Codul Penal in acest fel.
Proiectul de ordonanță de urgență promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale. Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.
Nu beneficiază de prevederile acesteia cei care au comis infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor, vătămare corporală gravă, lipsire de libertate, violare de domiciliu, şantaj, viol, acte de pedofilie, corupţie sexuală, incest, furt şi tâlhărie, ultraj, tortură, acte de represiune nedreaptă, evadare, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă, falsificarea de monedă, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri, rele tratamente aplicate minorului, trafic de stupefiante, falsificarea de alimente, proxenetism, sclavie, trafic de persoane, trafic de minori, pornografie infantilă, fraudele comise prin sistem informatic şi de plată electronic, divulgarea informaţiilor secrete de stat, cercetarea abuzivă. Proiectul a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei.
Procurorul general Augustin Lazar – Dorinta de gratiere este ”un proiect penibil
Procurorul general Augustin Lazar a declarat ca dorinta de gratiere este ”un proiect penibil” si ca s-au facut ”montaje” in media pentru a servi unei emotii colective care sa-l sustina.
Intrebat despre petrecerile private despre care Sebastian Ghita sustine ca au avut loc si la care ar fi participat Laura Codruta Kovesi, procurorul general a raspuns ca ”nici nu este foarte clar daca este asa”.
”Am vazut si alte variante in care anumite montaje au fost facute pentru a servi unei emotii colective care se produce in aceste zile, din pacate, in Romania pentru a sustine acest proiect de lege penibil, care este sustinut de o emotie colectiva”, a declarat Lazar, citat de Agerpres.ro.
”Ideea generala este ca nu poti avea incredere in magistrati, ca din acest motiv trebuie sa venim cu un act de clementa, sa corectam noi ce fac magistratii. Este fals! Asa ceva nu exista. Magistratii sunt oameni seriosi, noi trebuie sa avem incredere in Justitie, este o justitie europeana si se va vedea la sfarsitul fiecarui dosar daca exista vinovatii sau nu exista vinovatii”, a adaugat el.
”Vointa legiuitorului a fost foarte clara cand a incrimat acele fapte. Si noi trebuie acum, daca am inceput niste cauze ele trebuie sa mearga la instanta sau, daca sunt la instanta, trebuie sa avem incredere in judecatorii care le vor judeca”, a explicat procurorul general.
”S-ar vedea ca dezincriminarea este facuta cu dedicatie. Lucrurile sunt foarte clare si nu as dori sa le analizez mai profund pentru ca sunt foarte clare. (…) Nu avem nevoie sa facem o inginerie juridica pentru a dezincrimina anumite categorii de acte antisociale. Lucrurile sunt clare pentru cine citeste textul. La fel si cu alte fapte. Ar fi total exagerat, spre exemplu, ca la abuzul in serviciu sa se faca o incriminare astfel incat sa se ajunga ca o buna parte din cauzele DNA sa ramana in aer”, a spus Lazar.
Totodata, Augustin Lazar a tinut sa precizeze ca si in Franta exista probleme privind supraaglomerarea, insa nu s-au „repezit sa puna in libertate infractorii”. ”In Franta, din cate am inteles la ultima vizita pe care am avut-o saptamana trecuta, ei au o depasire de 200% si pentru statul francez reprezinta o problema, dar nu s-au repezit sa puna in libertate infractorii. Din cat s-a dovedit, din studiile facute pana in prezent, majoritatea celor condamnati care au fost pusi in libertate in timp foarte scurt revin si dau de lucru organelor judiciare”, a mai aratat Lazar.
Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a justificat miercuri necesitatea gratierii prin gradul de incarcare de 150% al penitenciarelor romanesti.
Scapă și vinovații de la Colectiv – Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, miercuri, că o lege a amnistiei şi graţierii ”dată pe furiş” ar fi ”un act de favorizare a infractorului, un atac la adresa poporului” şi a susţinut că, în urma unui asemenea demers, ar scăpa şi ”vinovaţii de la Colectiv”. În timp ce domnul Dragnea pleacă în SUA, Guvernul Grindeanu-Dragnea era pregătit să emită ordonanţe de urgenţă pentru graţiere şi pentru modificarea legislaţiei penale. Atragem atenţia guvernării Dragnea că o lege a amnistiei şi graţierii dată pe furiş ar fi un abuz de încredere, ar fi un act de favorizare a infractorului, un atac la adresa poporului, care vrea să vadă dreptate, şi nu decizii pentru scăparea infractorilor”, a declarat Raluca Turcan, citată de News.ro.
Ea a indicat ca soluţie pentru rezolvarea aglomeraţiei din închisori construirea de noi penitenciare, nu o graţiere colectivă. ”Decizia de emitere a unor ordonanţe de urgenţă ar avea multe consecinţe revoltătoare pentru cetăţenii români, de exemplu ar scăpa şi vinovaţii de la Colectiv”, a mai spus ea.
Turcan a cerut majorităţii parlamentare să nu guverneze cu prioritate pentru cei din PSD şi cei cu probleme penale, ci ”pentru cei mulţi, pentru oamenii cinstiţi din această ţară”.