Acasă Economie Pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei primesc în octombrie a doua...

Pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei primesc în octombrie a doua tranșă a ajutorului financiar stabilit de Guvern

DISTRIBUIȚI

Pensionarii ale căror venituri sunt sunt sub 3.000 de lei vor primi în luna octombrie a doua tranșă a ajutorului financiar cuprins între 600 și 1.000 de lei. Sprijinul financiar a fost stabilit în 2022 printr-o Ordonanță de Urgență. Prima tranșă a fost plătită în luna ianuarie.

OUG nr. 168/2022 prevede un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.

Cuantumul acestuia diferă în funcție de cât de mici sunt aceste venituri, schema propusă fiind următoarea:

  1. în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
  2. în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
  3. în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

Ordonanța precizează nivelul „veniturilor”, deci nu doar al celor din pensii, ceea ce înseamnă că la încadrarea pentru ajutor și, mai departe, pe un nivel sau altul de ajutor, se vor lua în calcul și alte venituri în afara celor din pensii, cum sunt eventualele venituri din salarii și din indemnizația socială pentru pensionari. Nu se spune însă nimic de cele din activități indepedente sau chirii, dividende ori drepturi de autor – ceea ce înseamnă că ele nu sunt luate în calcul.

Banii vor fi acordați prin intermediul caselor de pensii și nu se vor lua în calcul la stabilirea plafonului prevăzut prin HG nr. 186/2009 – compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor. Acest venit nu poate fi executat silit prin poprire.

 

2 COMENTARII

  1. […] Pensionarii ale căror venituri sunt sunt sub 3.000 de lei vor primi în luna octombrie a doua tranșă a ajutorului financiar cuprins între 600 și 1.000 de lei. Sprijinul financiar a fost stabilit în 2022 printr-o Ordonanță de Urgență. Prima tranșă a fost plătită în luna ianuarie. OUG nr. 168/2022 prevede un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here