Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, coordonați de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, au percheziționat luni, 18 ianuarie a.c., 10 adrese din Ilfov și una din București, la locuințele mai multor persoane, membrii ai unei grupări bănuite de furt calificat, anunță IJP Ilfov.
Este vorba despre un furt comis în noaptea de 21 spre 22 septembrie 2020, la depozitul unei firme din Corbeanca, de unde ar fi sustras mai multe ceasuri tip smartwatch și căști wireless, prejudiciul reclamat de persoana vătămată fiind de aproximativ 877.720 de euro.
În urma perchezițiilor, 7 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție a Județului Ilfov, pentru cercetări.
Au fost ridicate mai multe înscrisuri și 2 autoturisme, acestea fiind indisponibilizate, pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat, cele 7 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca acestea să fie prezentate, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, cu propuneri legale.
În prezent, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, care a produs consecințe deosebit de grave, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, Serviciul Criminalistic Ilfov, forțe operative de la subunitățile teritoriale de poliție, din Ilfov, precum și jandarmi din Ilfov.
Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.