Procurorii DIICOT au descins, luni, în mai multe puncte din Timişoara şi Bucureşti aparţinând firmei NIS Petrol, controlată de compania rusească Gazprom Neft, în cadrul unei anchete penale ce vizează transmiterea ilegală de date informatice şi secrete de serviciu.
Surse judiciare susţin că angajaţii sunt bănuiţi că au divulgat secrete de serviciu privind zăcămintele de ţiţei din România.
”La data de 3.10.2022, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează 9 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Bucureşti şi Timişoara, parte dintre acestea desfăşurându-se în sediul şi punctele de lucru aparţinând unei companii multinaţionale, într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunilor de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi transfer neautorizat de date informatice”, a anunţat DIICOT.
Percheziţiile au avut loc la sediul companiei NIS Petrol din Timişoara, puncte de lucru, dar şi locuinţele unor angajaţi.
NIS Petrol este o companie petrolieră sârbească, cu activităţi în sud-estul Europei, parte a grupului rusesc Gazprom Neft.