Acasă Cultura Personalitatea enciclopedică a lui Cantemir, omagiată la Bruxelles

Personalitatea enciclopedică a lui Cantemir, omagiată la Bruxelles

DISTRIBUIȚI

CantemirColțul de Cultură

 

Personalitatea enciclopedică a lui Dimitrie Cantemir a fost omagiată, zilele trecute, printr-un regal muzical pus în scenă de Jordi Savall şi ansamblul Hesperion XXI în cadrul Festivalului Internaţional de Arte Europalia Turcia.

Evenimentul de la Palatul Artelor Frumoase (Bozar) din Bruxelles a îmbinat compoziţiile lui Cantemir din tratatul ştiinţific Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki), scris în limba turcă, cu piese tradiţionale din tezaurul muzical al evreilor sefarzi şi al armenilor trăitori la Istanbul, în secolul XVII.

Regalul muzical face parte din programul Festivalului Europalia Turcia, ediţie aniversară a celei mai mari manifestări dedicată artelor din Belgia. Începând cu 1970, manifestarea bienală pune în valoare patrimoniul şi diversitatea culturală a unei ţări invitate.

Domnitor al Moldovei şi figură de prim ordin a culturii române și europene, Dimitrie Cantemir (1673 – 1723) este recunoscut pentru aportul său fundamental în domeniul componisticii, artei interpretative şi al didacticii muzicale. www.timpromanesc.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here