Acasă Interne Peste 1.500 de persoane supravegheate judiciar

Peste 1.500 de persoane supravegheate judiciar

DISTRIBUIȚI

 În perioada 1 – 31 decembrie 2023, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost luate în supraveghere 1.533 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive.

Astfel, față de 419 persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 1.113 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar față de o persoană, măsura controlului judiciar pe cauțiune.

În prezent, se află în supraveghere 13.514 persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.955 se află în arest la domiciliu, 11.536 se află sub control judiciar, iar față de 23 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Valoarea totală stabilită prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune de către organele judiciare este de 3.300.500 de euro și 802.073 de lei.

Poliţia Română verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanţa competentă.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here