Acasă Educatie Peste 111.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în...

Peste 111.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal în etapa de repartizare computerizată (an școlar 2023 – 2024)

DISTRIBUIȚI

Numărul elevilor repartizați computerizat se înscrie în continuare într-un trend ascendent: creșterea este de peste 21.000 de elevi repartizați prin raportare la etapele similare din anii 2021 și 2022. Au rămas disponibile 7.727 de locuri pentru continuarea studiilor în învățământul liceal.

Ministerul Educaţiei a publicat miercuri, 19 iulie, ora 12:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal a absolvenţilor clasei a VIII-care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024.

Din totalul elevilor (112.747cu opțiuni completate pentru admiterea în învățământul liceal, au fost repartizați computerizat 111.128 de elevi (98,56%)număr care indică o creștere de peste 21.000 de elevi repartizați, cumulat, comparativ cu etapele din ultimii doi ani: 110.035 de elevi în anul 2022, respectiv 89.983 de elevi în anul 2021.

Peste 47% dintre elevii cu opțiuni completate au fost admiși la prima opțiune (52.896). În total, au fost completate 2.620.839 de opțiuni, rezultând o medie de 23 de opţiuni/elev.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal, în perioada 20 – 25 iulie, candidații vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

În intervalul 26 – 28 iulie 2023, comisiile județene de admitere/comisia ISMB vor soluționa situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).

Au rămas de repartizat în etapele următoare doar 1.619 absolvenți (1,44%), întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Acest indicator înregistrează o scădere accentuată față de anul trecut, când 6.852 de elevi (5,87%) nu au putut fi repartizați din cauza opțiunilor insuficiente.

Pentru următoarele etape de admitere în clasa a IX-a au rămas 26.377 de locuri libere în învățământul liceal și în învățământul profesional de stat (7.727 de locuri libere la liceu și 18.650 de locuri în învățământul profesional).

În etapele anterioare repartizării computerizate au fost admiși în învățământul liceal:

  • 408 elevila specializări vocaţionale;
  • 816elevi în învăţământul militar;
  • 626 de elevipe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă;
  • 286 de eleviadmişi pe locurile rezervate CES.

 

2 COMENTARII

  1. […] Numărul elevilor repartizați computerizat se înscrie în continuare într-un trend ascendent: creșterea este de peste 21.000 de elevi repartizați prin raportare la etapele similare din anii 2021 și 2022. Au rămas disponibile 7.727 de locuri pentru continuarea studiilor în învățământul liceal. Ministerul Educaţiei a publicat miercuri, 19 iulie, ora 12:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here