Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează apelul de proiecte în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, dedicat investițiilor în infrastructura de sănătate: construcții noi de spitale, modernizare, extindere și dotare de spitalelor.
Programul urmărește o mai bună distribuție a infrastructurii de sănătate între regiuni și județe, creșterea accesului populației la servicii medicale de calitate, creșterea eficacității serviciilor medicale, o mai bună adaptare a infrastructurii la noile cerințe tehnologice și de asigurare a unor circuite funcționale și eficiente.
Alocarea totală depășește 13 miliarde lei:
- 2,1 miliarde lei pentru spitale orășenești și municipale/municipale de urgență;
- 7,3 miliarde lei pentru spitalele județene/județene de urgență, spitalele de specialitate, spitalele clinice și clinice de urgență;
- 500 mil. lei pentru unități sanitare finanțate prin proiecte derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și prin Programul Operațional Regional 2014-2020, care au fost declarate nefinalizate la data de 31.12.2023 și care nu sunt etapizate prin programele aferente perioadei de programare 2021-2027 sau finanțate prin PNRR;
- 3,25 miliarde lei pentru unități sanitare publice care au fost aprobate pentru finanțare din PNRR de către Ministerul Sănătății în calitate de coordonator de reforme și investiții pentru componenta 12).
Potențiali beneficiari ai acestui program național pot depune proiecte începând cu data de 1 noiembrie, până la termenul limită, stabilit prin Ghidul de finanțare aferent PNIIUS (2 decembrie 2024, ora 16:00).
[…] Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează apelul de proiecte în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, dedicat investițiilor în infrastructura de sănătate: construcții noi de spitale, modernizare, extindere și dotare de spitalelor. Programul urmărește o mai bună distribuție a infrastructurii de sănătate între regiuni și județe, creșterea accesului populației la servicii medicale […] Citeste mai mult […]