Piața neagră a țigaretelor a scăzut semnificativ în ianuarie 2018 (2,7 p.p. față de noiembrie 2017), până la 15,6% din totalul consumului. Este cea mai importantă scădere înregistrată din martie 2016, iar procentul se află ușor sub media anuală a comerțului ilegal din 2017, de 16%.
”Diminuarea comerțului ilicit la nivel național se datorează scăderii în regiunile unde proponderent se comercializează cheap whites, sursă care în ianuarie a înregistrat o scădere semnificativă de 13,6 p.p. până la 50,2%, din totalul pieței negre. Astfel, cea mai importantă scădere se înregistrează în zona de vest, cu 14,5 p.p., față de noiembrie 2017, până la 17,7% și sud-vest, de 11,6 p.p., până la 14%. În continuare, nord-est rămâne și în ianuarie regiunea cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, cu o pondere de 37,6% și evoluție relativ constantă și prin prisma faptului că Moldova, ca sursă de proveniență a comerțului ilicit a înregistrat o creștere semnificativă de 15,4 p.p. în plus față de noiembrie, până la 32,3%. Celelalte surse de proveniență au ramas în ianuarie cu ponderi relativ constante”, a declarat Marian Marcu, Director Novel Research.
”Peste patru miliarde de țigarete au fost vândute anul trecut pe piața neagră din România. Încasările anuale de aproape trei miliarde de lei ale contrabandiștilor vor începe să scadă doar atunci când vor fi îndeplinite două criterii fundamentale: predictibilitatea fiscală pentru jucătorii onești, care contribuie substanțial la bugetul statului, și transformarea luptei cu rețelele de contrabandă într-o prioritate națională. Deși au fost făcuți pași concreți în direcția predictibilității prin introducerea calendarului multianual de creștere a accizei, anii recenți au dovedit că acțiunile sporadice anti-contrabandă ale autorităților nu pot opri inundarea pieței românești cu produse netaxate și neverificate.
British American Tobacco a lansat anul trecut proiectul ”Stopcontrabanda”, care prezintă singura evidență în timp real a capturilor și a zonelor afectate de traficul ilicit din România, dar și informații referitoare la costurile sociale ale contrabandei. Dar puterea de a lua măsurile necesare pentru diminuarea contrabandei este exclusiv a factorilor de decizie”, a declarat Ileana Dumitru, director juridic și relații publice în cadrul British American Tobacco Europa Centrală și de Sud.
”Semnalul de alarmă de la finele anului trecut pare să nu fi fost în zadar. Știrile referitoare la capturi importante și percheziții au fost mai dese ca de obicei în lunile decembrie și ianuarie. Într-o singură operațiune, polițiștii de frontieră din Suceava au depistat peste 80.000 pachete țigarete. La Halmeu, împreună cu lucrătorii vamali, aceștia au descoperit peste 200.000 de pachete, într-un automarfar care transporta cutii cu cereale… Poliția de frontieră raportează, pentru 2017, capturi însumând circa cinci milioane pachete de țigarete, în valoare de peste 10 milioane euro. Sunt rezultate impresionante și lăudabile. În realitate, însă, capturile reprezintă sub 5% din cantitatea de țigarete traficate, cantitate estimată la peste patru miliarde de țigarete provenite din spațiul extracomunitar. Asistăm la acțiuni disparate, realizate de autoritățile de aplicare a legii, în lipsa unei Strategii Naționale, care să ofere coerență și viziune, pentru un sector al economiei care contribuie anual la bugetul statului cu peste trei miliarde de euro”, a declarant, la rându-i, Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
”Asistăm în luna ianuarie la o scădere de aproape 3 puncte de procent a comerțului ilegal cu țigarete și la reduceri semnificative în două regiuni ale țării – vest și sud-vest. Este un fapt pozitiv, dar nu este suficient pentru a înscrie evoluția pieței negre pe un trend descrescător. Parteneriatele dintre autorități și companiile private sunt absolut necesare pentru a menține tendința de scădere. Philip Morris International va continua să pună la dispoziția autorităților de aplicare a legii expertiza dobândită la nivel global, programele și inițiativele derulate în toate țările în care compania este prezentă. De exemplu, programul PMI Impact, un proiect cu fonduri de 100 milioane de dolari, care are ca scop combaterea contrabandei. În cadrul acestui program, am selectat peste 30 de proiecte pentru finanțare. Sumele alocate în această primă rundă sunt în valoare de aproximativ 28 milioane dolari, iar proiectele sunt în curs de derulare în 18 țări, printre care și România”, a precizat Alexandra Olaru, director corporate affairs, Philip Morris România.
”Această scădere a pieței negre se datorează exclusiv eforturilor suplimentare ale autorităților de aplicare a legii. Efortul este cu atât mai semnificativ cu cât, de obicei, în lunile de iarnă contrabanda crește. De aceea, în mod evident, autoritățile competente în combaterea comerțului ilegal – Vama, Poliția de Frontieră, IGPR- , au nevoie de stabilitate, resurse și de tot sprijinul necesar pentru a-și continua activitatea la un nivel optim. Este bine cunoscut că piața neagră a țigaretelor nu determină doar pierderi de sute de milioane de euro la bugetul statului, ci și creșterea alarmantă a fenomenului infracțional în societate și a crimei organizate. Orașele și comunitățile de frontieră trebuie să beneficieze de o creștere economică sănătoasă, de programe de dezvoltare, și nu să supraviețuiască de pe o zi pe alta din activități ilegale”, a declarat Valentin Canura, Sales Development Manager, Imperial Tobacco Romania.
”Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Vămilor, în cooperare cu alte instituții de aplicare a legii din România, inclusiv cu administrațiile vamale din statele vecine (R. Moldova, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Serbia) a organizat pe parcursul anului 2017 ”Operaţiunea SCUT” pentru combaterea traficului ilicit cu țigarete și produse din tutun la frontierele UE. În cadrul acestor operațiuni, au fost intensificate controalele la frontiera României, controalele în trafic, piețe, târguri și oboare, iar aceste acțiuni vor continua și pe parcursul anului 2018.
De asemenea, dorim să subliniem că echipele de supraveghere și control vamal de la nivel central, regional și local, au confiscat în anul 2017 un număr de 81.091.948 țigarete și 7056,58 kg tutun, comparativ cu anul 2016, când au fost confiscate 22.158.669 țigarete, aceste confiscări reflectându-se și în scăderea nivelului de contrabandă la 15,6% în luna ianuarie 2018 față de 18,3% în luna noiembrie 2017. În continuare, activitățile pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit cu țigări și produse din tutun vor rămâne o prioritate a Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Vămilor”, a declarat vicepreședintele ANAF, Nicolae Pietrăreanu.
Producătorii de țigarete atrag atenția asupra pericolului abrogării de către Parlament a OUG 54/2010 referitoare la reducerea evaziunii fiscale, ceea ce ar duce la reinstituirea regimului nereglementat de vânzare a țigaretelor în magazinele Duty Free și la creșterea iminentă a contrabandei. Ei consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicită de ani de zile. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunilor de evaziune fiscală și de contrabandă cu țigarete, este necesară clarificarea situației la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria și Bulgaria, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.