Acasă Social Fără victime, deocamdată

Fără victime, deocamdată

DISTRIBUIȚI

În urma manifestării fenomenelor meteorologice caracterizate prin viscol, ninsoare abundentă și vânt puternic, în cursul nopții nu au fost înregistrate victime sau alte situații care să pună în pericol comunitățile, anunță IGSU.

În ultimele 24 de ore, s-au semnalat efecte în zece localități din șapte județe (Bacău, Botoșani, Cluj, Constanța, Giurgiu, Tulcea și Teleorman), constând în derapaje ușoare ale autoturismelor în afara carosabilului, blocaje pentru perioade scurte de timp, restricții rutiere pe anumite sectoare de drum sau arbori doborâți de vânt.

O intervenție deosebită a avut loc în județul Teleorman, între localitățile Botoroaga și Moșteni, unde un autobuz cu patru călători, un autoturism și o ambulanță care transporta o femeie gravidă spre spital, au rămas blocate din cauza acumulării de zăpadă viscolită pe carosabil. S-a acționat imediat cu două utilaje de deszăpezire ale SDN, o șenilată ISU și o autospecială pentru victime multiple ATPVM, care a însoțit ambulanța spre spital.

S-a intervenit cu utilaje aparținând autorităților locale și în județul Constanța, între localitățile Ciocârlia și Cobadin, pentru deblocarea a două autoturisme cu opt persoane, care nu au mai putut înainta din cauza ninsorii. Situația a fost remediată în scurt timp.

În acest moment, utilaje ale drumarilor intervin în județele Giurgiu și Teleorman, pentru deblocarea unor autoturisme care nu mai pot înainta din cauza acumulării de zăpadă viscolită pe carosabil.

Începând de seara trecută, la nivelul IGSU a fost activată grupa operativă pentru monitorizarea evoluției situației din teren și coordonarea echipajelor de intervenție.

În sprijinul unităților din județele aflate sub avertizare Cod Portocaliu, au fost dislocate șase autoșenilate, opt autofreze și patru autospeciale de transport personal și victime multiple. În funcție de evoluția situației operative, echipajele de intervenție pot fi suplimentate cu tehnică și personal din zonele care nu se află sub avertizări de vreme severă.

De asemenea, la nivel județean au fost convocate comitetele pentru situații de urgență pentru a fi dispuse măsurile preventive și operative pentru parcurgerea în condiții de siguranță a valului de ninsori și temperaturi scăzute. La sediile primăriilor din zonele aflate sub cod portocaliu de ninsori și viscol este asigurată permanența și au fost luate măsuri pentru identificarea spațiilor pentru cazarea persoanelor rămase înzăpezite.

Recomandări:

Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața şi sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile.

De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcţionează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here