Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a publicat spre consultare publica planul sau de actiuni pentru anul 2022. „Serviciile de comunicatii electronice si serviciile postale cunosc noi evolutii atat din punct de vedere tehnologic, cat si din perspectiva modului in care acestea vin sa imbunatateasca experienta utilizatorilor finali. Este important sa avem un cadru legal adaptat, care sa sustina dezvoltarea pietelor si protejarea utilizatorilor finali. Acesta este obiectivul nostru pe care intentionam sa-l atingem prin actiunile propuse pentru anul 2022”, a declarat Vlad Stefan Stoica, presedintele ANCOM.
In cursul anului 2022, ANCOM va revizui si actualiza o serie de acte normative si decizii, ca urmare a transpunerii in legislatia nationala a Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European si a Consiliului de instituire a Codului European al Comunicatiilor Electronice.
Vor fi aduse modificari deciziilor privind realizarea comunicatiilor catre Sistemul national unic pentru apeluri de urgenta si privind stabilirea unor masuri adresate utilizatorilor finali cu dizabilitati.
Un aspect important urmarit de implementarea noului cod al comunicatiilor este cresterea gradului de informare a utilizatorilor finali, fiind acordata o atentie speciala informarii precontractuale a acestora de catre furnizorii de servicii de comunicatii electronice. Pentru a se asigura ca exista toate parghiile legale pentru o informare corecta a utilizatorilor finali de catre operatorii de comunicatii, ANCOM va elabora noi prevederi legislative.
Administrarea si gestionarea spectrului de frecvente
Autoritatea va continua procesul de acordare de licente pentru spectrul radio. Astfel, planul de actiuni prevede adoptarea deciziei privind organizarea procedurii de selectie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil in benzile de frecvente de 700 MHz, 1500 MHz si 3400-3800 MHz pentru furnizarea de retele publice si servicii de comunicatii electronice de banda larga si a altor acte normative necesare, in conditiile prevazute de legislatia primara revizuita.
Aceasta actiune, corelata cu revizuirea Deciziei Presedintelui ANCOM nr. 551/2012 privind stabilirea tarifului de utilizare a spectrului, precum si cu revizuirea altor decizii din domeniul administrarii spectrului radio, va permite desfasurarea propriu-zisa a procedurii de selectie pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecventelor.
Stabilirea masurilor minime de securitate a retelelor si serviciilor de comunicatii
ANCOM si-a propus revizuirea si actualizarea cadrului legal secundar in domeniul securitatii retelelor si serviciilor de comunicatii electronice avand in vedere modificarile aparute la nivelul legislatiei primare, a evolutiei tehnologice si a contextului national si european. Vor fi, astfel, aduse actualizari deciziei privind stabilirea masurilor minime de securitate ce trebuie luate de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau de servicii de comunicatii electronice destinate publicului si raportarea incidentelor cu impact semnificativ asupra furnizarii retelelor si serviciilor de comunicatii electronice.
Legea regimului infrastructurii nr. 159/2016
Procesul multianual de implementare a Legii Infrastructurii va continua si in 2022. Pentru acest an, Autoritatea are in plan organizarea unei sectiuni, pe pagina proprie de internet, privind standardele relevante pentru proiectarea, instalarea, operarea si mentenanta retelelor publice de comunicatii electronice si a infrastructurilor fizice asociate acestora.
Reglementari privind serviciile de comunicatii electronice
Actualizarea regimului de autorizare generala privind furnizarea retelelor si serviciilor de comunicatii electronice, a deciziei privind colectarea datelor statistice si revizuirea pietei de gros corespunzatoare serviciilor de acces la puncte fixe de calitate superioara sunt printre principalele proiecte care vizeaza acest sector.
Reglementari privind serviciile postale
In vederea asigurarii unui cadru juridic conform realitatilor legislative din sfera serviciilor postale si, in acelasi timp, adaptat tehnologiilor si practicilor inovative catre care converge piata in acest domeniu, ANCOM va actualiza regimul de autorizare generala privind furnizarea serviciilor postale.
Tot in ceea ce priveste piata serviciilor postale, ANCOM va demara un studiu privind implementarea serviciilor de tip self-service pentru livrarea trimiterilor postale, pentru a analiza cadrul legal si evolutiile aferente trimiterilor postale ce au ca obiect servicii cu livrare intr-un punct ales de destinatar.