Acasă Politic Pleșoianu, din nou șomer

Pleșoianu, din nou șomer

DISTRIBUIȚI

Liviu Pleşoianu a demisionat din PSD după ce a rămas în afara listelor pentru parlamentare. Fostul ministru agramat al Educaţiei, Liviu Pop, cunoscut ca ”genunche”, e într-o mare dilemă politică: să plece sau nu din partidul pe care l-a slujit, dar care acum i-a întors spatele. Şerban Nicolae, unul dintre aleşii care au masacrat legile Justiţiei, a rămas şi el pe dinafară şi azi va face un anunţ important pentru poporul PSD, scrie Adevărul.

Liviu Pleşoianu: „Partidul în care am intrat în 2016 este exact opusul partidului din 2020! Din acest moment, drumurile noastre se despart. Iar cine mă cunoaşte ştie că, dacă ajung să iau hotărârea de a pleca de undeva, nu mă mai uit niciodată înapoi. PSD a fost preluat de călăi ai oricărui principiu, de oameni din clei care se dedublează şi îşi inventează azi versiuni noi care pornesc a se lupta cu versiunile lor de alaltăieri. Cine acceptă aşa ceva – să fie sănătos! Eu nu accept!”

Liviu Pop: „Dragi prieteni de pe Facebook,

Deşi am fost votat pentru prima poziţie la Senat de CEX  PSD Maramureş, am fost înlăturat de pe listă.
Ce decizie credeţi că ar trebui să iau:

  1. Să rămân în PSD?
    2. Să îmi dau demisia din PSD?
    3. Să candidez din partea altui partid?
    4. Altceva?”

Şerban Nicolae: „Mâine (n.red. – joi, 22 octombrie) voi face poate cel mai dureros anunţ privind activitatea mea publică. Dar, în viaţă, o uşă se închide, o alta se deschide”, a scris Şerban Nicolae miercuri pe Facebook.

PSD Bucureşti, filială condusă de Gabriela Firea, i-a oferit un loc eligibil pe lista pentru parlamentare Nicoletei Goleac, soţia directorului ADP Sector 4, unul dintre apropiaţii primarului Daniel Băluţă. De asemenea, la Senat a prins un loc eligibil şi Hazem Kansou, fost consilier general PNL, trecut în echipa Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − eight =