Acasă Politic PNL a atacat la CCR legea privind executarea pedepselor la domiciliu

PNL a atacat la CCR legea privind executarea pedepselor la domiciliu

DISTRIBUIȚI

PNL a atacat joi la Curtea Constituțională modificarea adusă săptămâna trecută de Parlament la legea privind executarea pedepselor (Legea 254/2013), în sensul introducerii posibilității ca infractorii condamnați pentru fapte fără violență să facă închisoare la domiciliu. PNL arată că majoritatea parlamentară a ignorat o decizie precedentă a CCR care declara actul normativ neconstituţional în integralitatea lui şi nu l-a respins.

”Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neconstituţională deoarece încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind adoptată cu nerespectarea deciziei nr. 561/2018 a Curţii Constituţionale”, se precizează în sesizarea semnată de 60 de parlamentari ai PNL.

Liberalii arată că legea încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României referitoare la „caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor CCR, fiind, în integralitatea sa, neconstituţională”.

Cea mai importantă modificare adusă actului normativ, la inițiativa PSD, prevede că și infractorii care primesc până la 5 ani de închisoare cu executare pot sta acasă, fără niciun fel de supraveghere.

De asemenea, a fost reintrodusă prevederea eliminată de Guvernul Cioloș referitoare la posibilitatea ca infractorilor să le fie scăzute câte 20 de zile de închisoare pentru fiecare lucrare științifică sau invenție.

Cele mai importante modificări aduse legii privind executarea pedepselor:

  • La articolul 38 al legii a fost introdus alineatul 12:
    • Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenției la domiciliu fără sistem electronic de supraveghere în cazul în care persoana condamnată:
      • a) nu are rapoarte de abateri disciplinare;
      • b) are o pedeapsă care nu depășește 5 (cinci) ani.
    • La articolul 96 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
      • f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.”

Inițiată de PSD, posibilitatea introducerii executării la domiciliu a pedepsei cu închisoarea a fost adoptată inițial de Parlament pe 6 iunie, dar măsura a fost contestată la CCR de Înalta Curte de Casație și Justiție și declarată parțial neconstituțională.

Ulterior, și președintele Klaus Iohannis a atacat actul normativ la Curtea Constituțională, sesizarea sa determinându-i pe judecători să respingă în integralitate legea.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat, pe 21 iunie, în primă instanță la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, scrie G4Media.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here