Apele sunt tot mai tulburi pentru premierul Victor Ponta în fruntea Guvernului, în ciuda semnalelor îndârjite, aproape disperate, din PSD şi din restul coaliţiei, cum că actuala formulă este stabilă şi nimeni şi nimic nu o poate clinti din loc.
Devenit fantomatic după întoarcerea din Turcia şi, mai ales, după ce DNA l-a transformat din suspect în inculpat, al patrulea om în stat pare că nu mai îşi mai dă interesul să îşi păstreze fotoliul de şef al Executivului, mai ales după ce şi-a anunţat retragerea din funcţiile deţinute în Partidul Social Democrat, dând naştere la nesfârşite speculaţii privind conturarea unor tabere în formaţiune, speculaţii pe care capii pesedişti încă se căznesc din greu să le contracareze.
În acest context, PNL îşi ascute colţii şi ghearele din umbră, încordându-se pentru saltul către Palatul Victoria. Problema este că liberalii înşişi sunt sceptici privind majoritatea. Cu doar trei zile înainte de moţiunea din iunie, Vasile Blaga recunoştea că peneliştii nu stăteau deloc bine pe această temă.
Să ne amintim cum finalul anului 2006 a pus PNL într-o situaţie delicată, după ieşirea Partidului Conservator de la guvernare, liberalii conduşi pe atunci de Călin Popescu-Tăriceanu găsindu-se în faţa spectrului unui cabinet minoritar. Situaţia s-a concretizat în aprilie anul viitor, după ce Tăriceanu, în urma binecunoscutelor disensiuni cu preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a demis miniştrii din Partidul Democrat (favorabil şefului statului), PNL rămânând doar alături de UDMR. De atunci, executivul s-a sprijinit în doar 16% susţinere parlamentară oficială, dar, pe anumite legi, a avut sprijinul tacit al PSD.
Iar acum, revenim în prezent: UDMR a ieşit de la guvernare în decembrie 2014, după doar nouă luni, speculaţiile fiind că maghiarii urmăreau să evite erodarea imaginii proprii, conservându-se pentru alegerile parlamentare din 2016.
Dacă Victor Ponta şi-ar da demisia în viitorul apropiat, s-ar pune în mişcare binecunoscutul mecanism: consultări între partide şi Preşedinţie, propunerea unui nou premier, apoi votul parlamentar. Zvonurile îi dau pe Tăriceanu şi Rovana Plumb drept succesorii cu cele mai mari şanse ai lui Ponta. Dacă, între timp, nu apar mişcări tectonice în coaliţie, fiecare dintre cei doi are şanse cât se poate de reale să câştige funcţia de premier.
Pune UNPR de-un 23 august şi întoarce armele?
Dar dacă pune UNPR de-un 23 august şi întoarce armele? Şi dacă refuză UDMR să intre la guvernare alături de penelişti, dorind să se păstreze pentru alegerile din 2016, pentru ca anul viitor să-i prindă numai buni de scos din cutie pentru băncile puterii?
Cu UNPR nu ar fi un şoc, ţinând cont de istoria progresiştilor alături de guvernul Emil Boc: ar pune arhicunoscuta placă a ”interesului naţional” şi şi-ar vedea liniştiţi de ciolan. Este greu de căzut că un personaj precum Gabriel Oprea ar rata ocazia să fie în prim-plan, erijându-se în element vital pentru stabilitatea cabinetului, mai ales că au apărut deja zvonuri că în PSD se cristalizează facţiunea Dragnea-Zgonea, care face ochi dulci uneperiştilor.
Însă ce ne facem cu UDMR şi ALDE? Maghiarii nu sunt campioni ai popularităţii în rândurile alegătorilor (riscând, astfel, până în 2016, o erodare mai mare decât s-ar fi aşteptat), dar întrebarea-cheie se pune în cazul formaţiunii conduse de Tăriceanu şi Daniel Constantin: este ea prea tânără ca să nu se înghesuie la putere, din sete de afirmare, chiar şi alături de PNL-PDL (cei dintâi atât de blamaţi după ruperea USL)? Sau politicienii din ALDE sunt suficient de consecvenţi, încât să nu „reevalueze”, ca Traian Băsescu? A doua variantă pare mai credibilă, având în vedere că, momentan, nu a răsuflat nimic în presă în legătură cu posibile disidenţe în noul partid, însă poţi să ştii de unde sare iepurele oportunist?
În acest context marcat de frământări, soluţia de compromis ar fi ca istoria să se repete, după modelul anului 1991: guvern politic (într-o mai mare măsură decât cel de atunci, condus de Teodor Stolojan), dar cu un premier tehnocrat, unul care să dea impresia de mediator, de om neimplicat, care calmează spiritele, un profil atât de necesar, după toate convulsiile şi furtunile (din păcate, nu toate într-un simplu pahar cu apă). Şi, mai ales, cabinet după calapodul lui Tăriceanu din 2007: guvern minoritar, sprijinindu-se în ”cârjele” de 16%. – sursa: www.psnews.ro
