PNL așteaptă
Liedrul interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că în discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis a fost abordat şi subiectul alegerilor, liberalii prezentând ”ce nu a funcţionat”, dar şi dorinţa de a rezolva aceste probleme, pentru că PNL este un partid care se poate schimba.
”Evident că am prezentat ceea ce credem noi că nu a funcţionat, dar în primul rând am exprimat dorinţa de relansare şi redresare a PNL. România are nevoie de un program de dreapta, un partid de dreapta, care să sprijine investitorii”, a spus Turcan. Ea a afirmat că liberalii i-au spus preşedintelui şi ”ce nu a mers” şi şi-au exprimat ”speranţa şi dorinţa de a corecta” aceste lucruri. ”Dacă nu învăţăm din greşeli, înseamnă că nu suntem pregătiţi pentru viitor”, a adăugat liderul PNL.
”Din punctul nostru de vedere PSD nu poate să reprezinte soluția la problemele cetățenilor români. Am anula tot progresul țării dacă în fruntea Guvernului va sta o persoană condamnată penal. Deja PSD arată că a dat dovadă de o fraudă de încredere prin ceea ce s-a spus ieri și solicitările făcute”, a spus Raluca Turcan.
”PNL nu va propune deocamdată o persoană pentru funcția de prim-ministru, dar așteptăm concluzia consultărilor. Noi credem că e soluția de dreapta și dacă se va ajunge să propunem noi premier atunci îl vom propune pe domnul dacian Cioloș. Nouă ne pare rău că în campanie nu am convins mai mult.”, a mai spus președintele interimar al PNL.
Ulterior, Raluca Turcan a declarat că PNL este dispus să renunțe la varianta Cioloș dacă celelalte partide de dreapta, PMP și ALDE, ar fi dispuse să facă o majoritate alături de liberali.
USR vrea o guvernare onestă
Nicuşor Dan, liderul USR, după consultări: Am transmis poziţia pe care USR a avut-o constant: Dorim o guvernare onestă, transparentă, pentru binele comun, nu pentru binele personal. Dacă nu e posibil, mergem să facem opoziţie. USR nu va vota un guvern format în jurul PSD, format în jurul lui Liviu Dragnea. Nu e admisibil pentru România.
Dupa cum se stie, PSD si ALDE au refuzat sa mearga la Cotroceni, pe motiv ca noul Parlament nu a fost inca validat.