În urmă cu ceva timp noi, ilfovenii, am făcut, în drumurile noastre inevitabile prin Bucureşti, câteva constatări, concretizate într-un articol publicat atunci în bilunarul nostru. Una dintre ele se referea la folosirea extensivă a telefoanelor. Scriam, atunci, că într-o călătorie ceva mai lungă prin oricare dintre mijloacele de transport bucureştean aflam de toate. Cu voci mai discrete sau mai sonore, mulţi călători îşi rezolvau, telefonic, problemele. Şi erau multiple: de afaceri (unii nu se fereau să vorbească de date care ar fi trebuit, pentru bunul mers al firmei, să fie confidenţiale), familiale (unele chiar cu caracter de intimitate), copii îndrumaţi la şcoală, sfaturi pentru oamenii “de serviciu” de… acasă, pentru bunici, şi câte şi mai câte. Ba chiar se puneau la cale şi afaceri economice mai mult sau mai puţin legale sau întâlniri dragăstoase.
Dar lumea evoluează mereu. S-a trecut de la telefonul vocal la cel silenţios. Şi astfel, peste tot, în autobuze, troleibuze, maxi-taxi, taxiuri, metrou, toată lumea butonează. Unii încruntaţi, alţii relaxaţi. Cine ştie ce mesaje primesc fiecare dintre ei, mesaje care generează stări emoţionale variate, redate destul de clar de fizionomia feţei… Câteodată mai vezi şi un zâmbet al unei fete frumoase!
Pe timpuri bucureştenii sau călătorii de ocazie îşi ocupau timpul citind cu predilecţie ziare şi reviste şi, desigur, ceva mai rar lecturau o carte. Sau se întreţineau amical cu vreun vecin de călătorie, cunoscut sau necunoscut. Căci nevoia de comunicare umană directă era atunci, mai ales atunci, la cote înalte.
Dar să nu ne încruntăm şi să mai şi glumim. Prin anii 1960 un ilfovean de-al nostru, hâtru, spunea în trenul de persoane Bucureşti – Olteniţa, care-l ducea la locul de muncă, că atunci când va coborî din tren va cumpăra ziarul “Sportul Popular” de 2 lei (adică opt exemplare, costul unuia era de 25 bani) și se va duce în parc şi le va citi pe toate! Bucuria era mare: echipa sa favorită, Rapid Bucureşti, câştigase… După această amintire să ne întoarcem la realismul zilelor noastre. Paradoxal în acest mileniu al abundenţei informaţiei a dispărut apetitul pentru citit. Nu este necesar să citeşti în mijloacele de transport pentru a poza în intelectual! Trist este altceva: copiii nostri, elevii noştri nu mai citesc! Şi oricât de multe şi variate informaţii ar primi prin tv, tablete, Facebook, Instagram, Twitter, acestea nu pot, în niciun caz, suplini lectura directă, emoţională, concretă, selectată! Deci legătura cu creaţia omenirii facilitată de genialul Gutenberg, cartea tipărită!
În timpurile copilăriei noastre se acordau premii, în cărţi, pentru primii trei clasaţi din fiecare clasă, ba chiar şi pentru cei cu menţiune. Aceste cărţi erau citite cu nesaţ în timpul vacanţei, împreună cu ocupaţiile copiilor prin care îşi ajutau părinţii. Să nu ne ruşinăm: cea mai frecventă ocupaţie a copiilor de la ţară, în acele timpuri, în vacanţe (şi nu numai), era păzitul animalelor aflate la păscut. Şi ajutorul lor în acele vremuri în care viaţa era atât de grea era nepreţuit. Şi ca să “omoare timpul” când aceştia le păzeau sub un soare de vară arzător, citeau… indiferent de poziţia în ierarhia clasei. Ba chiar îşi schimbau cărţile între ei. Astăzi, au toate condiţiile pentru a lectura o carte. A apărut o puzderie de edituri, se organizează expoziţii, standuri de cărţi la preţuri accesibile, sunt atâtea biblioteci şcolare, comunale, orăşeneşti sau municipale. Ce fac ai noştri tineri? Se afundă în calculatoare, tablete. Consecinţa acestor preocupări este nu numai din punct de vedere intelectual, ci şi fizic: câţi dintre tineri nu poartă ochelari?
Aşadar am pornit de la o constatare din drumurile noastre bucureştene şi am ajuns la educaţia şi preocupările generaţiei tinere. Asocierea nu este falsă. Este cât se poate de reală şi îngrijorarea noastră a celor maturi sau de vârsta a treia este justificată. Speranţa nu moare niciodată. A început un nou an şcolar şi poate copiii nostri vor deveni mai realişti şi vor aprecia la adevărata sa valoare unul dintre darurile care au dus mereu omenirea înainte: lectura cărţilor. – VASILE BOLBOJA
