În perioada 25 iulie – 31 august a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii ilfoveni desfășoară multiple activități pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și reducerea riscului rutier.
În cadrul acțiunii sunt angrenați poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, acțiuni speciale și arme, explozivi şi substanţe periculoase. Scopul acțiunii este asigurarea unui climat de siguranță rutieră, surprinderea și descurajarea intențiilor infracționale ori contravenționale, tragerea la răspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale.
Polițiștii rutieri vizează, cu precădere, rutele cu valori crescute de trafic, pentru prevenirea accidentelor și asigurarea fluenței. De asemenea, pentru o eficiență crescută a obiectivelor propuse, echipamentele de înregistrare a vitezei de deplasare sunt amplasate în cascadă.
În perioada 25 – 29 iulie, polițiștii ilfoveni au desfășurat 27 de acțiuni punctuale, în urma cărora, au fost constatate 11 infracțiuni, dintre care, 10 în flagrant și au fost aplicate 770 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 137.960 de lei. Cele mai multe amenzi, 559, au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 66 de permise de conducere și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare. În același interval, polițiștii ilfoveni au depistat 7 persoane urmărite, dintre care, 5 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea și 2, mandate de arestare preventivă. Aceste activități vor continua.