Acasă Interne Poliția Transporturi – 98 de dosare penale într-o săptămână

Poliția Transporturi – 98 de dosare penale într-o săptămână

DISTRIBUIȚI
Politisti din cadrul Serviciului Politiei Transporturi Feroviare efectueaza o actiune in doua trenuri ce tranziteaza gara Pitesti, pentru indentificarea suspectului in cazul dublului asasinat de la Brasov, vineri, 30 ianuarie 2009. Doua persoane au murit, iar o alta este ranita, in urma unui atac armat produs, joi, 29 ianuarie, la o casa de schimb valutar din zona centrala a municipiului Brasov. TUDOR COSTI / MEDIAFAX FOTO

În urma acțiunilor din ultima săptămână, polițiștii de la transporturi au întocmit 98 de dosare penale și au aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, pentru fapte ilicite comise în zona gărilor, porturilor și aeroporturilor.

În perioada 20 – 26 iulie a.c., sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi a Poliției Române, polițiștii de la transporturi au acționat pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, verificând 195 de obiective (aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale) și au patrulat în 386 de stații de cale ferată și în 391 de trenuri de călători.

În urma acțiunilor, polițiștii au depistat 9 urmăriți la nivel național, precum și 4 minori lipsiți de supraveghere, care au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament.

Polițiștii de la transporturi au întocmit 98 de dosare penale, au depistat în flagrant delict 53 de persoane și au efectuat 20 de percheziții domiciliare în dosarele penale avute în lucru, fiind indisponibilizate bunuri în valoare de peste 170.000 de lei.

Pentru neregulile depistate în urma controalelor pe linia comerțului ilegal, a siguranței transporturilor pe apă, a braconajului piscicol și a contrabandei, au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 58.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de peste 17.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost indisponibilizate instrumente ilegale de pescuit, țigarete, cereale și lemne.

În 23 de situații, polițiștii au intervenit pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și pentru ajutarea persoanelor aflate în dificultate, cum ar fi accidente sau incidente la calea ferată, întârzieri de trenuri de călători și aeronave, precum și evenimente cultural – artistice.

Exemplu:

În ultima săptămână, polițiștii de la transporturi din Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și cu sprijinul Direcției de Poliție Transporturi și Direcției Operațiuni Speciale ale Poliției Române, au efectuat 81 de percheziții, la domiciliile unor persoane bănuite de fapte de contrabandă.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, peste 11 tone de produs petrolier, aproape 220.000 de țigarete, ambarcațiuni și motoare de ambarcațiuni, autoturisme, aproximativ 120.000 de lei şi 99.550 de euro.

În perioada 18-25 iulie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu produse din tutun și cu produse petroliere sau derivate.

Activitățile au avut loc ca urmare a prinderii în flagrant delict, de către polițiștii de la transporturi din Constanța, a 3 persoane, în timp ce acestea cumpărau, în scop de revânzare, 4.620 de litri de motorină, provenind de la bordul unei nave ce opera pe fluviul Dunărea.

În fapt, polițiștii S.R.P.T. Constanța au efectuat 81 de percheziții, în urma cărora au indisponibilizat 219.040 de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, 128 de cartușe de vânătoare, 6 proiectile și 1 kilogram de alice, pentru confecționarea muniției artizanale, 11.750 de litri de produs petrolier, cu miros specific de motorină, 100 de litri de produs finit (ulei de la motorul navelor), aproximativ 100 de recipiente din plastic și tablă, cu miros specific de produs petrolier.

De asemenea, au fost indisponibilizate 24 de autoturisme, aproape 120.000 de lei şi 99.550 de euro, 18 plase și 34 de unelte de pescuit, în lungime totală de peste 1.400 de metri, 238 de litri de alcool, 5.360 de kg. de porumb, 2 ambarcațiuni și 9 motoare de ambarcațiuni, pentru care persoanele percheziționate nu au putut prezenta documente legale de proveniență.

Valorea totală a bunurilor ridicate de polițiști, în vederea confiscării, este de aproximativ 1.600.000 de lei.

La aceste activități au participat şi poliţişti ai Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliţiei Române, de la Transporturi Maritime, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean și Gărzii de Coastă Constanța, polițiști de la transporturi din Galați, București și Craiova, dar și specialiști ai D.G.A. Constanța, precum și jandarmi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here