În urma investigațiilor efectuate, polițiștii de investigații criminale Ilfov au identificat trei indivizi, membri ai unei grupări specializate în furturi din locuințe.
În fapt, în seara de 22 august a.c., o persoană a sesizat Inspectoratul de Poliție Ilfov cu privire la faptul că, în ziua respectivă, în intervalul orar 18.30 – 23.50, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa, din localitatea Voluntari, prin forțarea unei ferestre de tip termopan, fiindu-i sustrase bijuterii și bani. În urma perchezițiilor efectuate și a altor activități investigative, polițiștii au identificat trei indivizi, de 25, 27 și 49 de ani, bănuiți de comiterea faptei.