Acasă Info Local POPEȘTI – LEORDENI – Pioni care se văd regi

POPEȘTI – LEORDENI – Pioni care se văd regi

DISTRIBUIȚI

Pioni care se vad regiPetre Iacob, primarul în funcție al orasului Popești-Leordeni, este omul desemnat de PSD să candideze la alegerile locale din 2016, fără prea mari rețineri sau semne de întrebare, considerându-se că Pitre (așa cum este alintat de localnici) a trecut cu bine de actualul mandat.

PNL a pus pe tabla de șah pionul care se dorește a deveni rege, băgând în căciulă, inuițial, trei nume – Grigore Trache (fost primar patru mandate), Ion Dogaru (președintele formațiunii pe plan local) și outsider-ul George Adrian Ștefănescu. Urma ca X să extragă biletul câștigător. ”Testul așteptării” (sau altfel spus indecizia politică) nu a fost trecut de toți pretendenții, pentru că Ion Dogaru a capitulat (puțin doar) și, cum susțin unele guri rele, ”s-a cam dat (tot puțin) cu PSD de vreme ce a fost numit din nou director de școală”, iar în cursa internă au rămas, la un moment dat, doar Trache și Ștefănescu. Și nici aceștia nu au trecut, amândoi, de sita partidului, neoficial – pentru o vreme – în competiția electorală din 2016 urmând să intre George Adrian Ștefănescu. Oficial însă, delegarea lui de la Centru se lăsa așteptată, conducerea mergând pe mâna lui Trache, după cum se lăuda fostul primar. Că doar are experiență. Drept urmare, Ștefănescu s-a supărat și a plecat. Din partid. Și-așa nu prea avea experiență. Doi ani într-un partid înseamnă… nimic. Și s-a hotărât să candideze independent, mai ales că există vorbe, prin târg, că acesta – zice el – va fi trendul câștigător în iunie.

Liberalii au ales însă, în urma unui sondaj intern, să meargă pe mâna lui Dogaru, care în cele din urmă se spune că nu a fost niciodată în ograda PSD. Iar Trache s-a supărat rău și, convins că are șanse să revină la primărie, a bătut la porțile ALDE.

Prognozele locale mai spun că reprezentantul UNPR, Ioan Ilie, are slabe șanse să ajungă primar, dar este luat în calcul pentru funcția de viceprimar, în funcție de jocurile pe care le va face partidul …

Până una-alta, ”Bulgarul” va câștiga detașat primăria. Zice el. Dar, atenție! PNL nu și-a spus încă, ultimul cuvânt. Și asta îl face pe Pitre să nu doarmă prea liniștit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here