Cei cărora le lipsesc ani de vechime la pensie îi pot cumpăra plătind contribuțiile care s-ar fi încasat în fiecare lună. Ordonanța de urgență care stabileşte cadrul legal pentru completarea de către persoanele care nu au calitatea de pensionar a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii a fost adoptată, miercuri, în Parlament.
Una dintre modificările aduse în Parlament actului normativ prevede prelungirea până la 1 septembrie 2023 a termenului în care cei interesați pot face demersurile necesare. Posibilitatea cumpărării de ani vechime la pensie este de un real folos inclusiv pentru românii din Diaspora.
„Practic, cei care au avut pauze în activitatea formală de muncă – inclusiv românii din Diaspora, care au lucrat și informal și acum vor să se întoarcă acasă la bătrânețe – pot completa voluntar, fără a depinde de un angajator, perioadele care lipsesc. Iar Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților a modificat termenul până la care o pot face, de la 1 septembrie 2021 la 1 septembrie 2023”, declară deputatul USR PLUS Oana Țoiu, președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială.
„Acest proiect este unul foarte important atât pentru românii din țară, cât și pentru românii din străinătate. Mulți dintre românii din Diaspora nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare și nu sunt asigurați în sistemul public din România pentru anumite perioade. Proiectul adoptat exact asta face, le dă posibilitatea să-și cumpere ani de vechime și le asigură dreptul la pensie, după ce au fost neglijați ani la rând de către țara lor de origine”, declară și deputata USR PLUS Simina Tulbure.
Românii care doresc să-și completeze stagiul de cotizare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– să nu aibă calitatea de pensionari, indiferent de vârstă
– să fi lucrat efectiv cel puțin 9 ani (cei 6 ani de vechime care pot fi maximum cumpărați îi vor ajuta astfel să ajungă la pragul de 15 ani, care reprezintă stagiul minim de cotizare pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă)
– să nu fi avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia în perioada pentru care solicită asigurarea
– să nu fi avut obligația asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care solicită asigurarea.
Cota de contribuție de asigurări sociale pentru o lună este de 25% din venitul asigurat, venit care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară valabil la data încheierii contractului de asigurare (acum, 2.300 de lei).
Contractul de asigurare socială va putea fi încheiat, după promulgarea legii adoptate azi, până la data de 1 septembrie 2023, urmând ca plata contribuției de asigurări sociale datorate să se facă într-o singură tranșă sau eșalonat până la data de 31 august 2023.