Joi, 4 februarie a.c., la sediul MAI a avut loc o videoconferință cu prefecții condusă de ministrul Petre Tobă, la care au participat ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru și secretarul de Stat al Ministerului Comunicațiilor și pentru Societate Informațională, Horațiu Anghelescu. În cadrul videoconferinței s-au abordat problematici privind transparența și guvernarea deschisă, aspecte organizatorice privind alegerile locale, implementarea proiectului strategic RO-NET și pregătirea autorităților locale pentru gestionarea eventualelor situații de urgență cauzate de vreme.
Referitor la îmbunătățirea accesului la informațiile de interes public și asigurarea transparenței decizionale, s-a solicitat prefecților o atenție sporită asupra modului de adoptare a deciziilor la nivel local, respectiv a modului în care unitățile administrativ-teritoriale aplică legislația privind transparența decizională. De asemenea, s-a discutat despre aplicarea unitară a prevederilor legislative privind informațiile de interes public obligatorii a fi postate pe site-urile instituțiilor.
Referitor la această problematică, ministrul Petre Tobă a exemplificat ca bună practică implementarea deciziei de publicare pe site-urile instituțiilor prefectului a contractelor de deszăpezire, făcându-se astfel publice toate informațiile privind costurile și responsabilitatea operatorilor care au contractat astfel de servicii.
O altă temă a videoconferinței a reprezentat-o pregătirea prefecților pentru organizarea alegerilor locale, în acest sens ministrul anunțând că la nivelul MAI este în stadiu de finalizare un calendar al activităților organizatorice pentru desfășurarea în foarte bune condiții a alegerilor. Acesta a insistat ca prefecții să cunoască foarte bine procedurile și actele normative care reglementează acest proces electoral și să-și facă propriul calendar al responsabilităților pe care le au în organizarea alegerilor.
Totodată, ministrul a transmis prefecților să fie foarte atenți în perioada următoare la atenționările meteorologice și hidrologice, în condițiile în care, în această perioadă a anului, dinamica acestor fenomene este foarte rapidă.
Referitor la implementarea proiectului RO-NET, reprezentantul Ministerului Comunicațiilor și pentru Societate Informațională a subliniat că implementarea unei infrastructuri naționale de furnizare de servicii de internet de mare viteză în zonele rurale din România care nu sunt în prezent deservite este o prioritate strategică a Guvernului României care implică sprijin din partea tuturor instituțiilor responsabile.