Acasă Politic Prefecții și subprefecții – schimbați în 48 de ore de la învestirea...

Prefecții și subprefecții – schimbați în 48 de ore de la învestirea noului guvern

DISTRIBUIȚI

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Caracal, că prefecţii şi subprefecţi vor fi schimbaţi în 48 de ore de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, iar ulterior va începe evaluarea şefilor instituţiilor deconcentrate, potrivit Agerpres.

”În secunda în care vom avea guvernul valid, Ludovic Orban şi echipa domniei sale, cred că, sper din tot sufletul să nu treacă, (…) mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţi şi subprefecţii, după care să evalueze fiecare şef de deconcentrate, pentru că puterea PSD este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului”, a spus Rareş Bogdan.

De asemenea, el a precizat că se va face audit în fiecare instituţie bugetară şi că nu vor fi îndepărtaţi oamenii competenţi. ”Dar vă asigur că noi nu dăm afară oameni doar pentru că au lucrat în vremea guvernării PSD. Nu. Dacă sunt slabi, dacă au avut lipsă de performanţă, dacă au ajuns prin nişte concursuri trucate, dacă s-au dovedit a fi captivi ordinelor primite de la partid şi nu a slujirii cetăţeanului, atunci vor pleca. Dacă sunt foarte buni şi dacă se dovedesc competenţi în poziţiile pe care le ocupă, vă asigur că nimeni nu vrea să îndepărteze competenţii, vrea să atragă competenţii. (…) Ca să fie lucrurile extrem de clare: vom face audit în fiecare instituţie, în fiecare companie a statului, în fiecare minister, în fiecare instituţie din subordine şi vom vedea exact competenţele şi modul în care aceşti oameni au fost promovaţi şi modul în care aceşti oameni au fost angajaţi. Vom face mai mult o redistribuire, pentru că sunt instituţii în statul român unde este penurie de personal, unde e nevoie de angajaţi, şi alte instituţii supraîncărcate”, a mai declarat Rareş Bogdan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ten − five =