Luni, 21 decembrie, la sediul MAI, ministrul Petre Tobă a condus o ședință de lucru, în sistem de videoconferință, cu prefecții și șefii structurilor teritoriale, de analiză a măsurilor luate pentru realizarea principalului obiectiv al Ministerului Afacerilor Interne de creștere a siguranței cetățeanului, inclusiv prin asigurarea unui climat de ordine și liniște publică în perioada vacanței de Crăciun și de Anul Nou.
În deschiderea ședinței, ministrul a făcut o evaluare a activităților desfășurate în primele patru săptămâni de la demararea acțiunii naționale Sărbători de iarnă în Siguranță, constatând că, în acest interval, nu s-au înregistrat evenimente deosebite care să afecteze ordinea publică și siguranța cetățenilor, fapt pentru care a mulțumit tuturor structurilor ministerului pentru rezultatele obținute.
Totodată, s-a cerut prefecților și structurilor teritoriale de ordine publică să fie identificate locurile în care vor fi organizate manifestări cu public numeros și evidențiate eventualele riscuri și vulnerabilități din punct de vedere al siguranței publice. Toate aceste locații vor fi asigurate de patrule și echipaje de ordine publică, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea intervenției rapide la solicitările cetățenilor.
Având în vedere că elevii sunt în vacanță și foarte mulți dintre aceștia se vor afla în tabere școlare, angajații MAI vor menține legătura cu inspectoratele școlare și cu celelalte instituții abilitate ale statului responsabile cu desfășurarea acestor activități, astfel încât în aceste locuri să nu existe situații de risc pentru copii.
Ministrul a atenționat și asupra situației înregistrate în punctele de frontieră, unde în ultimele 48 de ore s-au înregistrat timpi mari de așteptare pentru intrarea în țară. Conform datelor prezentate de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, duminică, 20 decembrie a.c., pe frontiera româno-ungară au trecut granița peste 118.400 de persoane, ceea ce înseamnă o creștere de 5 ori față de media valorilor zilnice. Majoritatea acestora au folosit PTF Nădlac, datorită facilității oferite de infrastructura rutieră, numai prin acest punct de frontieră intrând în țară peste 25.000 de persoane. În aceste condiții, reprezentanții Poliției de Frontieră au utilizat la maxim toate arterele de control, au suplimentat aparatura necesară controlului și numărul de polițiști de frontieră din turele de lucru, ajungând să se acționeze cu peste 3.300 de polițiști de frontieră la nivelul frontierei de stat. În această dimineață valorile de trafic în punctele de frontieră au revenit la normal.
Referitor la gestionarea situațiilor de urgență, chiar dacă informările meteorologice nu prognozează fenomene deosebite pentru perioada sărbătorilor, ministrul a cerut prefecților să fie pregătiți pentru că, în această perioadă, pot apărea oricând modificări ale situației meteo, iar reacția instituțiilor abilitate ale statului pentru ajutorarea populației trebuie să fie rapidă și eficientă.
Polițiștii din Ilfov au dat peste 650 de amenzi în două zile
În zilele de 19 și 20 decembrie a.c. polițiștii din Ilfov au acționat pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine publică, reducerea numărului de accidente rutiere, precum și pentru protejarea cetățenilor împotriva actelor de comerț ilicit, în târguri și piețe.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 662 sancțiuni contravenționale, dintre care, 543 conducătorilor auto care au încălcat prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind circulația pe drumurile publice, 92 pentru încălcări ale normelor de conviețuire socială, prevăzute de Legea nr.61/1991, iar 27 pentru încălcarea unor alte acte normative. Dintre conducătorii auto sancționați, 204 au încălcat regimul legal de viteză. Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 36 permise de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale este de 149.669 de lei.