Având în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 458/25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 2 iulie 2020, prevederile legale privind izolarea la domiciliu și carantinarea au fost suspendate temporar, pentru o perioadă în care Parlamentul și Guvernul trebuie să pună în acord aceste prevederi cu dispozițiile Constituției.
Astfel, Ordinul ministrului Sănătății nr. 414/11.03.2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situația de urgență de sănătate publică internațională determinată de infecția cu COVID-19 și stabilirea unor măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei, în baza căruia s-au instituit măsurile de carantină/izolare, a fost suspendat de drept, începând cu data de 02.07.2020, până la modificarea cadrului legislativ.
În concluzie, măsura izolării la domiciliu/carantinării instituționalizate a fost suspendată temporar pentru toate persoanele, inclusiv pentru persoanele cărora li s-a aplicat această măsură anterior datei de 02.07.2020.
Pe cale de consecinţă, ţinând cont de contextul epidemiologic actual şi de evoluţia răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, precum şi de riscul crescut de transmitere comunitară în rândul populaţiei, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei, persoanelor care au fost în contact cu un caz confirmat COVID-19, nu au finalizat perioada de 14 zile de izolare/carantină sau au venit dintr-o zonă/ţară considerată cu risc epidemiologic ridicat de transmitere, li se recomandă autoizolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, respectând următoarele măsuri:
purtarea corectă a măștii de protecție în spații închise, aruncarea acesteia după folosire într-un recipient de gunoi cu capac, urmată imediat de spălarea mâinilor cu apă și săpun și/sau dezinfectarea cu soluții pe bază de alcool;
spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun și folosirea de soluții dezinfectante pe bază de alcool;
păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metri între persoane;
curățarea periodică a suprafețelor de contact (mânere, mese etc) cu soluție dezinfectantă;
în cazul apariției simptomatologiei specifice COVID-19, se va accesa numărul unic de urgență 112;
consultarea periodică a site-urilor oficiale, în vederea informării asupra evoluției prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Se precizează faptul că în situația în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în țară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină devin pozitive pentru virusul SARS-CoV-2 riscă să intre sub incidența legii conform art. 352 din Noul Cod Penal (Infracțiuni contra sănătății publice – Zădărnicirea combaterii bolilor) și să sufere consecințele săvârșirii acestei fapte.
Prefectura Ilfov informează cetăţenii cu privire la faptul că, în urma unei videoconferințe condusă de Secretarul de Stat în cadrul MAI, chestor-șef de poliție Bogdan Despescu, a fost dispusă constituirea unui Grup de Coordonare a Acțiunii la nivelul instituţiilor prefectului, cu rolul de a stabili măsuri concrete de acțiune, astfel încât echipe mixte de control să acopere toate zonele de interes din judeţ care prezintă riscuri în ceea ce privește răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Astfel, ca urmare a creșterii accentuate a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus SARS-CoV-2 la nivel național, pe fondul nerespectării de către cetăţeni a măsurilor sanitare preventive dispuse în timpul stării de alertă, începând cu data de 3 iulie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului – Judeţul Ilfov, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ifov vor desfășura activități de verificare a respectării normelor legale impuse în contextul stării de alertă, în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucureşti-Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
S-au desfăşurat şi vor continua activități de verificare, cu efective mărite, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, ștranduri și cluburi în aer liber de pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov. Totodată, prioritățile echipelor de verificare vor viza și mijloacele de transport în comun.
În acest context, de la începutul acțiunilor și până în dimineața zilei de 4 iulie a.c., peste 135 de forțe angrenate au verificat atât persoane fizice, cât şi 99 de societăți comerciale de pe raza județului Ilfov.
Au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale în cuantum total de 39.000 lei, din care o sancțiune contravențională potrivit Legii nr. 12/1990, cu amendă în valoare de 20.000 lei, 2 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform H.G. nr. 857/2011 și alte 4 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 82/1991, cu amendă în valoare de 16.000 de lei.
În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare. Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.