Acasă Politic Președintele Klaus Iohannis premiat în Germania

Președintele Klaus Iohannis premiat în Germania

DISTRIBUIȚI

Președintelui României, Klaus Iohannis, i se va decerna sâmbătă, 3 iunie 2023, Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Castelul Benrath, din Düsseldorf, Republica Federală Germania, anunță Administrația Prezidențială.

Fundația Civică Bad Harzburg a decis acordarea Premiului Civic German Președintelui Klaus Iohannis pe baza evaluării întregii sale cariere politice, punând accentul pe susținerea conviețuirii armonioase a diferitelor etnii, pe angajamentul pentru libertate, democrație și pluralism, restaurarea și modernizarea orașului natal Sibiu, pe sprijinirea luptei anticorupție și atașamentul față de ideea Europei unite. Laudatio va fi susținută de Norbert Lammert, laureat al Premiului Civic German pentru anul 2015, fost Președinte al Parlamentului Federal german.

Duminică, 4 iunie 2023, Președintele României va primi Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor. Ceremonia va avea loc la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main.

Decizia de acordare a Premiului Franz Werfel Președintelui României reprezintă  o recunoaștere a activității sale în domeniul promovării drepturilor omului și a bunei conviețuiri între grupurile etnice, de-a lungul carierei sale politice. Laudatio va fi susținută de Jean-Claude Juncker, fost Președinte al Comisiei Europene și fost Prim-ministru al Marelui Ducat de Luxemburg.

Premiul Civic German este acordat  de către Fundația Civică Bad Harzburg, din Germania. Fundația a fost înființată în 1988 ca asociație independentă, nepartizană, formată din personalități care se angajează să păstreze și să promoveze democrația și toleranța în Germania și Europa. Obiectivul declarat al Fundației este să facă democrația tangibilă, în primul rând prin stimularea dialogului cu cetățenii și reprezentanții acestora din Germania. Pe lângă dezbateri și acțiuni referitoare la probleme politice și sociale actuale, asociația acordă din 1995 Premiul Civic German unor personalități publice care au avut o contribuție deosebită la promovarea democrației și a binelui comun. Printre laureații premiului se află fostul Președinte al Bundestagului, Norbert Lammert, fostul Președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cunoscutul disident și fost Președinte al Cehiei, Vaclav Havel, primul Președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, și foștii Președinți federali Richard von Weizsäcker și Roman Herzog.

Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului este acordat de Centrul împotriva expulzărilor din Bonn, Germania. Centrul a fost fondat în 2000, ca proiect al Federației Expulzaților din Germania, urmărind să contribuie la combaterea expulzărilor și a genocidului ca arme politice la nivel global și de a contribui astfel la înțelegerea între popoare, reconciliere și conviețuire pașnică.

Centrul împotriva Expulzărilor acordă, din 2003, Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului unor personalități sau grupări care au avut o contribuție deosebită la combaterea încălcării drepturilor omului prin genocid, expulzare sau distrugerea cu intenție a grupurilor naționale, etnice, rasiale ori religioase.

Printre laureații premiului se regăsesc fostul Președinte german Joachim Gauck, scriitoarea Herta Müller, istoricii Karl Schlögel și Michael Wolffsohn și regizorul Rick Ostermann.

2 COMENTARII

  1. […] Președintelui României, Klaus Iohannis, i se va decerna sâmbătă, 3 iunie 2023, Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Castelul Benrath, din Düsseldorf, Republica Federală Germania, anunță Administrația Prezidențială. Fundația Civică Bad Harzburg a decis acordarea Premiului Civic German Președintelui Klaus Iohannis pe baza […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here