Antuanela ROȘIORU
Auzim de multe ori că până la următoarele alegeri mai sunt câțiva ani, timp suficient pentru partidele politice să-și calibreze strategiile și să-și selecteze candidații pentru alegerile locale, generale, prezidențiale.
Majoritatea așa crede, însă cine a urmărit cât de cât viața politică, nu doar de la noi, ci de oriunde, știe că un politician și un partid sunt într-o permanentă campanie de imagine, electorală. Imediat după încheierea unui scrutin, politicienii intră în noua campanie electorală.
Iar acum suntem în campania electorală pentru toate scrutinele din 2024. Prin urmare, suntem într-o perioadă în care cei care vor să candideze la viitoarele alegeri prezidențiale se poziționează și fac ceea ce cred ei mai bine pentru ca până la următoarele alegeri să câștige simpatia alegătorilor.
Însă nu tot ce e pe placul alegătorilor este și bine pentru țară, pentru mersul ei înainte și poziționarea în relațiile internaționale. Dar avem câțiva actori politici care par să fi intrat deja în malaxorul testelor pentru prezidențialele din 2024.
Din partea PSD a fost vehiculat, de câteva ori, numele lui Mircea Geoană. Dintre toți potențialii candidați, are cea mai mare experiență în relațiile internaționale, dar și în plan militar, având în vedere actuala sa poziție în structura NATO.
Și Alexandru Rafila are experiența relaționării internaționale și a avut poziționări publice mai echilibrate decât ale multor alți politicieni, iar acum trebuie să-și pună în valoare calitățile de strateg în gestionarea pandemiei.
Chiar dacă nu este atât de vizibilă, Gabriela Firea se află într-o poziție din care are posibilitatea de a aplica politici publice populare, pe placul alegătorilor, însă experiența în relațiile internaționale sau militare tinde spre zero. Se poate lăuda cu alegerea sa ca prima femeie primar general al Capitalei (al cărui mandat a fost plin de crize din care a ieșit cu o imagine ușor șifonată și pe care le-a lăsat în urmă fără să le soluționeze cu adevărat), la care se poate adăuga imaginea de ocrotitoarea familiei (tradiționale!). De altfel, social-democrații au încercat și la prezidențialele precedente să susțină o femeie a cărei imagine a fost construită pe o astfel de schemă.
Liberalii l-ar putea susține pe Nicolae Ciucă, care are experiență militară și de relaționare internațională, dar a cărui experiență politică este limitată. Poate fi un bun strateg și poate anticipa situații pe care politicienii obișnuiți nu le văd. Dacă va reuși însă să gestioneze actualul cabinet fără conflicte și divergențe majore, ar putea câștiga și simpatia unora dintre votanții stângii.
Florin Cîțu este acum în poziția nr. 2 în Stat, a reușit să mențină partidul la guvernare (în pofida crizei artificial creată de parteneri), aplicând o strategie de negociere interesantă. Poate fi însă subminat de proprii colegi de partid care se consideră nedreptățiți de rezultatele negocierilor.
Ludovic Orban, deși a vorbit, la un moment dat despre propria candidatură la prezidențiale, nu este într-o poziție favorabilă. Nu doar că a aruncat cu noroi în foștii săi colegi și parteneri, dar nici nu are o susținere politică suficient de puternică pentru o candidatură de o asemenea anvergură.
Dacian Cioloș a obținut ce și-a dorit – președinția partidului -, dar a reușit să acutizeze criza guvernamentală provocată de adversarul său din partid, Dan Barna, astfel încât a scos partidul de la guvernare fără un motiv serios. Cu alte cuvinte, a reușit să scoată pe tușă USR, ceea ce este nepermis în cazul unei țări în jocurile de putere internaționale.
AUR ne-a obișnuit cu extravaganțele în spațiul public, așa că probabil tot o extravaganță va fi și propunerea la prezidențialele din 2024.
UDMR va continua să fie consecventă cu ea însăși și, cel mai probabil, va propune candidatura președintelui Kelemen Hunor, care în timpul recent încheiatei crize guvernamentale a avut unele dintre cele mai rezonabile poziții publice, împingând, discret, celelalte partide să ajungă la un compromis.
PMP, deși acum nu mai are reprezentanți în Parlament, este destul de prezent în viața politică prin aparițiile lui Cristian Diaconescu, a cărui candidatură să fie propusă pentru viitoarele prezidențiale. Are experiență în relațiile internaționale și resurse de diplomație, care însă s-ar putea să nu îi fie suficiente.
Ceea ce nu trebuie însă neglijat este că potențialii candidați de mai sus ar putea fi doar ”iepurașii” scoși la înaintare de partide pentru a putea pregăti, în liniște, adevărații competitori. Și sunt câțiva care stau, acum, în umbră …
