Uniunea Europeană trebuie să accelereze negocierile de integrare a celorlalte ţări din regiune şi să le ofere o perspectivă şi o dată clară în acest sens, nu ”ţinte mişcătoare”, a afirmat premierul Victor Ponta la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), citat de www.mediafax.ro
”Suntem deja membri ai Uniunii Europene şi susţinem cu tărie integrarea tuturor celorlalte ţări din regiune. Cred că este în interesul Uniunii Europene şi al statelor din regiune ca negocierile să fie accelerate şi a avea o perspectivă clară pentru toate aceste ţări care sunt hotărâte să se alăture Uniunii. Nu le putem lăsa nedefinit pentru viitor, ci trebuie să avem o dată, trebuie să avem ţinte clare, nu ţinte mişcătoare”, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Bulgariei şi cel al Albaniei.
El a arătat că primirea acestor ţări în UE nu trebuie privită ca o favoare făcută de către membrii Uniunii, deoarece este în interesul tuturor să existe o unitate în scopul asigurării securităţii în regiune.
Premierul român se află la Tirana, unde participă la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, alături de ministrul de Externe, principalele teme ale reuniunii vizând evoluţiile în plan regional şi perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest. Albania exercită în prezent preşedinţia SEECP, preluată de la România cu ocazia Summit-ului care s-a desfăşurat la Bucureşti, la 25 iunie 2014.
România este depozitarul Cartei SEECP şi, în prezent, face parte din Troica SEECP, alături de Albania şi Bulgaria. Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est este forul politic cel mai important din regiune, la care participă Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia, precum şi Kosovo.