Acasă Economie Primarii – responsabili să extindă rețeaua de gaze

Primarii – responsabili să extindă rețeaua de gaze

DISTRIBUIȚI

Primarii, nu distribuitorii privați, ca până acum, vor fi responsabili să extindă rețeaua de gaze la nivel național, cu precădere către localitățile care nu sunt acum beneficiare, se arată într-un amendament la Legea energiei și a gazelor naturale. Practic, serviciul de utilitate publică gaz se concesionează de la Ministerul Energiei la autoritățile locale. Apoi, acestea împreună cu firme interesate să investească vor avea ca sarcină să aducă oamenilor gazul acasă. Până acum, concesiunea rețelelor de gaze era a firmelor private, cu precădere la E.ON și Distrigaz Sud, care decideau unde să extindă rețeaua și dacă vor să o facă. Ei primiseră concesiunea de la stat încă de la privatizările serviciului național din anii 2000 și evitau, în general, să aducă gaz în localități izolate sau cu acces dificil pentru că investiția în branșamente nu justifica veniturile pe care urmau să le încaseze ulterior de la viitorii clienți. Acum, primăriile, care se pot asocia între ele, vor face aceste extinderi, din bani proprii, urmând să-și recupereze investiţiile în timp. ”Serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale se concesionează pentru una sau mai multe unități administrativ-teritoriale. Concesiunea este exclusivă”, se arată în lege. Propriu-zis, de lucrări se vor ocupa firme specializate, întrucât edilii nu au experiență în domeniu. Ele însă vor fi strict plătite la proiect, fără a mai avea ulterior vreo treabă cu gospodăriile care vor plăti pentru gaz.

Cu toate că, de acum, primarii vor fi ”la butoane” în ceea ce privește noile branșamente la gaze, nu înseamnă că le pot face oricum. De la Ministerul Energiei se vor face formatul de caiet de sarcini, modelul de contract și trasarea soluției tehnice de alimentare. Un cadru unitar, aplicat apoi în particular.

 

Pe ce piață intră primăriile

 

Pe piața gazelor naturale activează un operator al Sistemului Național de Transport (SNTGN Transgaz SA Mediaș), șase producători, doi operatori pentru depozitele de înmagazinare subterană, 34 de societăți de distribuție și furnizare a gazelor naturale către consumatorii captivi și peste 75 de furnizori pe piața en-gros.

În fapt, peste 90% din rețeaua de distribuție gaze este concesionată E.ON, în nordul țării, și Distrigaz Sud, în jumătatea de sud. Sunt 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze în prezent, iar consumul total al României este de 11 miliarde metri cubi anual.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here