Prim-ministrul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să pregătească o reglementare în baza căreia primăriile să fie obligate să se implice în impunerea reglementărilor privitoare la izolarea la domiciliu.
“I-am cerut ministrului de Interne să pregătească o reglementare, fie sub formă de ordonanţă militară, fie sub formă de hotărâre de guvern, care să prevadă rolul clar – pe lângă rolul Poliţiei naţionale, Jandarmeriei, rolul Poliţiei locale, care trece în subordinea Poliţiei naţionale – să reglementeze clar obligaţia de implicare a primăriilor din fiecare localitate în impunerea reglementărilor privitoare la izolarea la domiciliu. De modul în care reuşim să convingem românii care se află în izolare la domiciliu să respecte regulile de izolare la domiciliu şi să nu transmită, în eventualitatea în care sunt purtători ai virusului, să nu transmită acest virus în comunitate, va depinde ţinerea sub control a numărului de persoane care sunt contaminate, reducerea la maxim a acestui număr de persoane. Va trebui să prevedem atribuţii clare”, a precizat Orban.
El a apreciat că sistemul de sănătate va trebui să facă apel şi la medicii de familie, pentru a se implica în asigurarea serviciilor de sănătate în cazul persoanelor aflate în izolare la domiciliu. “Medicii de familie cunosc foarte bine comunităţile locale, medicii de familie ştiu bine oamenii pe care îi au în grijă. Trebuie susţinuţi în primul rând să aibă tot ceea ce este necesar – echipamente de protecţie şi alte lucruri necesare – şi, în acelaşi timp, trebuie susţinuţi pentru a se implica în activitatea de asigurare a serviciilor de sănătate şi pentru persoanele care se află în izolare la domiciliu”, a spus Orban.