Procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 5 noiembrie 2019 față de Gheorghe Petre, primarul localității 1 Decembrie, județul Ilfov, pentru luare de mită (două acte materiale) și un administrator de societate comercială, cercetat sub aspectul infracțiunii de dare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că în perioada 29 aprilie – 17 septembrie 2016, în calitate de primar al comunei 1 Decembrie, Gheorghe Petre a pretins în mod direct, iar ulterior a și primit de la coinculpat, administrator al unei societăți comerciale care se afla în relații contractuale cu Primăria, bani în sumă totală de 61.554 lei și foloase (pavaje) în cuantum de 79.201 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, primarul trebuie să se prezinte la sediul IPJ Ilfov, al Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, la judecătorul de cameră preliminară, la judecătorul de drepturi și libertăți sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească teritoriul României, să nu se deplaseze la sediul Primăriei comunei 1 Decembrie, să nu exercite funcția de primar al comunei, de care s-a folosit cu ocazia săvârșirii infracțiunii, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme și să nu se apropie de alte persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nici o cale.
La rândul său, administratorul societății comerciale trebuie să respecte obligațiile stabilite prin măsura controlului judiciar.
În vederea confiscării speciale a produsului infracțiunilor de corupție, în cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra a patru terenuri aparținând primarului, respectiv asupra a două terenuri aparținând administratorului societății comerciale.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.