Acasă Info Local Primarul de Buftea, incompatibil penal

Primarul de Buftea, incompatibil penal

DISTRIBUIȚI

Pistol Încă 25 de aleși locali în incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunilor de conflict de interese, fals în declarații sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție în cazul a 25  aleși locali (un președinte de consiliu județean, opt primari, nouă viceprimari, un consilier județean, cinci consilieri locali și un fost consilier local), astfel:

 

 

1. ȘTEF MIHAI ADRIAN Președintele Consiliului Județean Satu Mare CONFLICT DE INTERESE PENAL ȘI INFRACȚIUNI ASIMILATE   INFRACȚIUNILOR DE CORUPȚIEÎn exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la   vizarea/semnarea/aprobarea mai multor documente prin care s-a obținut un   folos patrimonial în valoare de 1.233.380,92 lei de către S.C. FOLDA SECURITY   ROMÂNIA S.R.L., societate în cadrul căreia a deținut calitatea de asociat și   funcția de administrator.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția   Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea în vederea verificării   indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese,   prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României și a infracțiunilor   asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzute și sancționate de art.12   lit.b) din Legea nr.78/2000.

 

Precizăm faptul că, la data de 21 martie 2014, Agenția   Națională de Integritate a constatat faptul că ȘTEF ADRIAN MIHAI s-a aflat în   stare de incompatibilitate ca urmare a deținerii simultate de funcții și   calități, contrar prevederilor legale.

2. PISTOL GHEORGHE Primarul orașului Buftea, Jud. Ilfov CONFLICT DE INTERESE PENALÎn exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta a semnat   un contract de asistență juridică și un număr de nouă acte adiționale   încheiate între Primăria orașului Buftea și SCP „VLAD, MINEA, CENUSE ȘI   ASOCIAȚII”- SCA prin care s-a obținut un folos patrimonial în cuantum de   277.320 lei pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale   ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori   beneficiază de foloase de orice natură. Persoana evaluată a încheiat, în   calitate de persoană fizică, contracte de asistență juridică în vederea   reprezentării în instanță cu SCP „VLAD, MINEA, CENUSE ȘI   ASOCIAȚII”- SCA

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe   lângă Judecătoria Buftea în vederea verificării indiciilor privind posibila   săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din   Codul Penal al României.

3. VARGA ATTILA Primarul comunei Estelnic, Jud. Covasna INCOMPATIBILITATES-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20   iunie 2012 – 03 octombrie 2014, întrucât acesta a deținut simultan funcția de   primar al comunei Estelnic, Jud. Covasna și funcția de administrator al S.C.   Szacsva S.R.L., încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din   Legea nr. 161/2003.
4. LUKACS ROBERT Primarul comunei Lemnia, Jud. Covasna INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   13 iunie 2012, întrucât acesta deține simultan funcția de primar al comunei   Lemnia, Jud. Covasna, și calitatea de comerciant persoană fizică, în cadrul   “LUKACS E. ROBERT” PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, încălcând astfel dispozițiile   art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003
5. BALOGH TIBOR Primarul comunei Sânzieni, Jud. Covasna INCOMPATIBILITATES-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27   noiembrie 2013 – 27 martie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de   primar al comunei Sânzieni, Jud. Covasna și calitatea de titular   întreprindere individuală respectiv comerciant persoană fizică la „BALOGH G.   TIBOR ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ”,  încălcând astfel, prevederile   art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.
6. BARTOK EDE OTTO Primarul comunei Dalnic, Jud. Covasna INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   29 ianuarie 2009, întrucât aceasta a deținut calitatea de viceprimar   (mandatul 2008 – 2012) și deține funcția de primar (mandatul 2012 – 2016),   simultan cu aceea de comerciant persoană fizică „BARTOK EDE OTTO   ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1)   lit. g) și ale art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003.
7. SANTA GYULA Primarul comunei Chichiș, Jud. Covasna INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   8 iulie 2011, întrucât deține simultan funcția de primar și calitatea de   comerciant persoană fizică „SANTA GYULA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”,   încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) și ale art. 91   alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003.
8. MOLNAR ISTVAN Primarul comunei Mereni, Jud. Covasna INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   14 iunie 2012, întrucât aceasta deține simultan funcția de primar al comunei   Mereni, jud. Covasna și calitatea de persoană fizică autorizată „MOLNAR   ISTVAN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”
9. BOLDOR SILVIU Primarul comunei Cășeiu, Jud. Cluj CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL:În calitate de primar, BOLDOR SILVIU a aprobat și semnat   mai multe documente privind reluarea activității și promovarea într-o funcție   superioară a soției acestuia, BOLDOR ANCA VIORICA, în cadrul primăriei   comunei Cășeiu, Jud. Cluj. Totodată, BOLDOR SILVIU a aprobat și semnat   documentele prin care angajații instituției, printre care și soția acestuia,   au primit un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe   lângă Judecătoria Dej în vederea verificării indiciilor privind posibila   săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din   Codul Penal al României.

10. GĂITAN NICULAI Viceprimarul orașului Năsăud, Jud. Bistrița-Năsăud INCOMPATIBILITATES-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie   2012 – 28 februarie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de   viceprimar al orașului Năsăud, Jud. Bistrița-Năsăud și calitățile de membru   în Consiliul de Administrație al Colegiului Național „George Coșbuc” Năsăud,   al Spitalului orășenesc „Dr. George Trifon” Năsăud și al SC Lucrări Drumuri   și Poduri SA Bistrița., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1)   lit. d) din Legea nr. 161/2003.
11. SABĂU CONSTANTIN Viceprimarul comunei Diosig, Jud. Bihor INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   13 iulie 2012, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al   comunei Diosig, jud. Bihor, și calitatea de administrator în cadrul S.C.   Rubisacoratist IFN S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1)   lit. d) din Legea nr. 161/2003.
12. NICULAESORIN Viceprimarul comunei Maia, Jud. Ialomița INCOMPATIBILITATES-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21   septembrie 2012 – 29 septembrie 2014, întrucât acesta a deținut simultan   funcția de viceprimar al comunei Maia, jud. Ialomița, și calitatea de membru   în Consiliul de Administrație al Școlii cu clasele I-VIII ,,Barbu Catargiu” –   Maia, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr.   161/2003.
13. BORHA SEVER-IOAN Viceprimarul comunei Cermei, jud. Arad INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   15 ianuarie 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al   comunei Cermei, jud. Arad, și calitatea de administrator al S.C. Agriborha   Land S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) Legea   nr. 161/2003.

 

FALS ÎN DECLARAȚII

În declarațiile de interese depuse în perioada 2010-2014,   în exercitarea mandatelor de viceprimar, acesta nu a menționat nici deținerea   funcției de administrator unic al S.C. Agriborha Land S.R.L, și nici   deținerea calității de asociat la această societate comercială, motiv pentru   care Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetului de pe lângă   Judecătoria Ineu în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire   a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal   al României.

14. MUNTEANU ROBERT Viceprimarul orașului Piatra Olt, jud. Olt. INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   29 iunie 2012, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al   orașului Piatra Olt, jud. Olt, și calitatea de titular întreprindere   individuală MUNTEANU E. ROBERT AGRO ÎI, precum și funcția de administrator al   S.C. AGRIA IMPEX S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87 alin. (1)   lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003.
15. TUDOSIE DUMITRU Viceprimarul comunei Bărăști, Jud. Olt INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   17 august 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al   comunei Bărăști, Jud. Olt, și calitatea de reprezentant al Unității   Administrativ Teritoriale Bărăști în Adunarea Generală a Asociaților S.C.   „PRESTĂRI BĂRĂȘTI” S.R.L., societate comercială de interes local, încălcând   astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.
16. MIU FLORIN Viceprimarul comuneiColonești, Jud. Olt INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   14 ianuarie 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al   comunei Colonești, Jud. Olt și  calitatea de persoană fizică   autorizată în cadrul „MIU FLORIN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, încălcând   astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003

 

FALS ÎN DECLARAȚII

În declarațiile de interese depuse în perioada 2010-2014,   acesta nu a menționat deținerea calității de persoană fizică autorizată   în cadrul „MIU FLORIN PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ”, motiv pentru care Agenția   Națională de Integritate a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria   Slatina în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a   infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al   României.

17. PĂUNA DANA-CONSTANTINA Viceprimarul orașului Potcoava, Jud. Olt INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   28 iunie 2012, întrucât aceasta deține simultan funcția de viceprimar al   orașului Potcoava, jud. Olt, și calitatea de asistent medical generalist în   cadrul S.C. PETROMED SOLUTIONS S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87   alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003.

 

Totodată, PĂUNA DANA-CONSTANTINA s-a aflat în stare   de incompatibilitate și ca urmare a faptului că aceasta a încheiat un   contract de prestări servicii (între S.C. AVON COSMETICS ROMÂNIA S.R.L.   și PFA PĂUNA DANA CONSTANTINA), respectiv un contract civil (între S.C.   AVON COSMETICS ROMÂNIA S.R.L. și PĂUNA DANA CONSTANTINA), încălcând, astfel,   prevederile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003.

18. ADAM PETRICĂ-ANDREI – Viceprimarul comunei Băbiciu, Jud. Olt INCOMPATIBILITATES-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26   iunie 2012 – 27 octombrie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de   viceprimar al comunei Băbiciu, Jud.Olt și calitatea de reprezentant   întreprindere familială în cadrul „ADAM PETRICĂ-ANDREI ÎNTREPRINDERE   FAMILIALĂ”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din   Legea nr. 161/2003.
19. CORNOIU SABIN Consilier județean – C.J. Gorj INCOMPATIBILITATESe află în stare de incompatibilitate începând cu data de   24 aprilie 2014, întrucât exercită simultan funcția de consilier județean în   cadrul C.J. Gorj și funcția de director în cadrul aparatului propriu al   Consiliului Județean Gorj (director al Serviciului Public Județean Salvamont   Gorj – instituție publică, cu personalitate juridică, înființată în   subordinea Consiliului Județean Gorj), încălcând, astfel, dispozițiile art.   88 alin (1) lit. c) și ale art. 91 alin. (3) teza 1 din Legea nr. 161/2003.
20. URSU CRISTIAN Consilier local – C.L. comuna Poienești, Jud. Vaslui, INCOMPATIBILITATES-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15   decembrie 2014 – 30 aprilie 2015, întrucât a deținut simultan funcția de   consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Poienești, jud.   Vaslui, și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul   aparatului propriu al consiliului local al comunei Poienești, încălcând,   astfel, dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.
21. ZĂGAN HORAȚIU TEODOR Consilier local – C.L. Câmpina, Jud. Prahova. CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIVÎn perioada deținerii calității de consilier local a   participat la ședința Consiliului Local al Mun. Câmpina, jud. Prahova,   exprimându-și votul în mod favorabil la adoptarea hotărârii privind aprobarea   ajustării tarifelor pentru serviciul prestat persoanelor fizice și juridice,   prestate de S.C. FLORICON SALUB S.R.L. Câmpina, deși avea un interes personal   în aprobarea acesteia, deoarece au fost obținute anumite beneficii pentru o   societate comercială de la care persoana evaluată obține venituri. Astfel, au   fost încălcate dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003,   coroborate cu cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2011 a   administraţiei publice locale şi cu dispozițiile art. 75 lit. c) şi art. 77   din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
22. ENE LENUȚA Consilier local  – C.L. comuna Vidra, Jud.   Vrancea INCOMPATIBILITATENu a respectat regimul juridic al incompatibilităților   întrucât S.C. NICO IULY COM S.R.L., societate comercială în cadrul căreia   soțul acesteia, ENE IONEL, deține calitatea de asociat unic și funcția de   administrator, a furnizat produse în valoare de 1.269 lei către Comuna Vidra,   încălcând, astfel, prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
23. RAFTU HRISTU Consilier local – C.L. Ovidiu, Jud. Constanța INCOMPATIBILITATENu a respectat regimul juridic al incompatibilităților   întrucât în perioada 21 septembrie 2012 – 08 aprilie 2014, au fost încheiate   două contracte între Primăria Orașului Ovidiu, respectiv S.C. OVI – PRESTCON   S.R.L. (societate în care Consiliul Local al orașului Ovidiu deține calitatea   de asociat unic) și RAFTU D. HRISTU ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ încălcând,   astfel, dispozițiile art.90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
24 NEMETH ATTILA Consilier local – C.L. comuna Vînători, Jud. Mureș CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI PENAL:În exercitarea funcției de consilier local, NEMETH ATTILA   a participat la deliberări și a votat în favoarea aprobării Hotărârii   Consiliului Local Vînători privind aprobarea închirierii pășunilor   disponibile aparținând domeniului public al Comunei Vînători;

 

Ulterior, între primăria comunei Vînători, Județul Mureș   și Nemeth Attila un contract de închiriere a trei parcele de teren în   suprafață totală de 49,66 ha, aflate în domeniul public al comunei. Astfel,   interesul patrimonial obținut a fost în cuantum de 33.246,27 lei,   reprezentând subvenții APIA încasate pentru suprafața de teren închiriată în   baza contractului menționat anterior.

 

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe   lângă Judecătoria Sighișoara în vederea verificării indiciilor privind   posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art.   301 din Codul Penal al României.

25. CRÎNGAȘU GHEORGHE Fost consilier local – C.L. Coșereni, Jud. Ialomița. CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIVÎn calitate de consilier local, acesta a participat la   deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Coșereni prin   care s-a aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al C.L.   Coșereni pe anul 2012, rectificarea fiind necesară pentru acordarea sumei de   10.000 lei pentru colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor de către   S.C. ECO EURO CAB S.R.L., CRÎNGAȘU GHEORGHE fiind administrator al   societății, încălcând astfel prevederile art. 70 din Legea 161/2003, ale art.   46 alin. 1) din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală și ale   art. 75 şi 77 alin. 1) din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali.

foto – www.expresuldebuftea.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here