Acasă Info Local Primarul din Popești-Leordeni acuză: ”PSD astăzi este condus în Ilfov de clanurile...

Primarul din Popești-Leordeni acuză: ”PSD astăzi este condus în Ilfov de clanurile interlope ale Capitalei”

DISTRIBUIȚI

Primarul orașului Popești-Leordeni, Petre Iacob, ales pe listele PSD, acuză faptul că ”PSD astăzi este condus în Ilfov de clanurile interlope ale Capitalei”.

Petra Iacob: ”Din disperarea de a nu pierde puterea din mână, oamenii politici din Partidul Social Democrat au acceptat pentru început interlopii în viața politică oferindu-le susținere în funcții înalte, iar astăzi nu-i mai poți deosebi unii de alții, interlopii devenind oameni politici și oamenii politici devenind interlopi. Dincolo de stângăciile guvernamentale record la nivel de țară, reușite de PSD în perioada 2016-2020, la Ilfov s-a reușit performanța ca din șase primării câștigate în 2016 (dintr-un total de 40) , în anul 2020, PSD să rămână doar cu două primarii, fără să treacă măcar printr-un scrutin de alegeri locale. Motivul? Cine nu se supune este silit să plece sau este înlăturat prin excludere, plătind astfel dacă este cazul, orice preț politic la schimb cu propriile lor interese. Același lucru s-a întâmplat și în localitatea unde sunt primar – orașul Popești-Leordeni. Cred că în premieră națională de la înființarea partidului, o organizație județeană își permite confortul să retragă sprijinul politic primarului în funcție și să dizolve organizația localității cu cel mai mare număr de voturi obținute pe listele unui partid la ultimele alegeri locale. Pentru o clarificare certă în rândul populație, o să explic în detaliu presiunile făcute asupra orașului în tot acest timp și cum încăpățânarea mea de a nu le ceda terenurile, s-a soldat la final cu retragerea sprijinului politic și dizolvarea organizației locale. Nu mă pot pronunța pentru celelalte localități sacrificate la pachet, însă la Popești-Leordeni odată cu instalarea lui Mihai Niță în funcția de prefect al județului Ilfov (actualmente candidat PSD la șefia Consiliului Județean Ilfov), o filieră pe care n-o pot numi altfel decât mafiotă, condusă de controversatul personaj Puiu Florian, în calitate de secretar executiv al PSD Ilfov, a declanșat asaltul asupra terenurilor din Popesti-Leordeni, promițând la schimb liniște în cadrul organizației sau după caz, în situație de necolaborare, plătirea prețului cu funcția. Metoda filierei de tip mafiot, urmărea să acapareze în cercurile lor de interes, oameni din Popești-Leordeni cu procese-verbale de punere în posesie şi adeverinţe de proprietate emise în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, promițându-le soluționarea cu prioritate în cadrul Prefecturii. Ulterior înțelegerii cu terțe persoane, Puiu Florian lua cu asalt Primăria orașului Popesti-Leordeni făcând presiuni disperate sub pretextul că respectivele adeverințe au fost deja cumpărate de către aceștia de la respectivele persoane cu sume exorbitante (de ordinul sutelor de mii de euro), sume în care ar fi prinsi cu investitia și Mihai Niță-Sandu, prefect la acea vreme, dar și Gheorghe Bolintineanu, președinte PSD Ilfov; aceste investiții ulterior trebuiau recuperate prin soluționarea dosarelor la Prefectură. Sub aceste pretexte se insista pentru înaintarea dosarelor nominalizate de ei, dinspre Primăria Popești-Leordeni către Perfectura Ilfov în vederea soluționării respectivelor adeverințe înaintea hotărârilor definitive și irevocabile care au prioritate de drept spre eliberarea titlurilor de proprietate, unele având o vechime mai mare chiar și de 5 ani de când n-au fost aduse la îndeplinire, oamenii neputincioși așteptând în continuare drepturile de la care au fost îngrădiți. Am refuzat în mod repetat orice fel de ofertă cu beneficii la schimb și m-am limitat în a le explica faptul că toate hotărârile judecătorești precum și adeverințele de proprietate (inclusiv cele din posesia lor) vor fi soluționate, însă în ordinea impusă de regulamentul fondului funciar. În continuare, în urma acestor refuzuri repetate de a ne abate de la regulamentul fondului funciar, relația cu liderii județeni dar și cu instituțiile de pe raza județului, a început să se deterioreze vizibil, iar de fiecare dată când transmiteam consilierilor să militeze în teritoriu pentru drepturile cetățenilor din Popești-Leordeni, rezolvarea era condiționată de liderii filierei de soluționarea dosarelor în paralel, în caz contrar cei afectați erau considerați, victime colaterale. Am spus stop acestor intimidări, nu am executat cerințele de partid și am plătit cu funcția și dizolvarea organizației. Voi dovedi că speculațiile de tratative cu alte partide care au fost ridicate ca și pretext împotriva mea pentru excludere, sunt total false și voi candida independent. Oamenii vor hotărî în ziua alegerilor locale, prin prisma proiectelor finalizate cât și în curs de executare, cat s-a descurcat Petre Iacob fără PSD și tot atunci vom vedea cât se va descurca și PSD în Popești-Leordeni, fără Petre Iacob. Am fost în permanență un om de partid, însă în contextul în care rezolvarea cererilor de retrocedare de teren și punerea în executare a instanțelor judecătorești definitive și irevocabile s-a dovedit a fi cel mai dezamăgitor capitol pe lista obiectivelor nerealizate de când sunt primar, nu mi-aș fi încălcat niciodată, de dragul funcției, principiile morale și n-aș fi acceptat niciodată ca în timp ce oamenii nevinovați așteaptă fără rezultat soluționarea a peste 600 de dosare pe fond funciar în Popești-Leordeni, clanurile interlope să defileze cu titlu de proprietari pe terenuri cu adeverințe comercializate la colțul străzii. Am realizat ce vor, m-am împotrivit și am plătit. Președintele partidului, dl. Marcel Ciolacu mi-a spus că știe tot ce se petrece în Ilfov, că totul a fost făcut peste capul lui și împreună cu dl. secretar general Paul Stănescu au misiunea de a rezolva această problema într-o săptămână. Termenul s-a împlinit în data de 12.07.2020; dl. Ciolacu ezită clarificarea și problema rămâne nerezolvată. Surse anonime garantează că susținerea pentru această mișcare într-adevăr a avut influențe din altă parte decât din fruntea partidului și faptul că dl.Președinte interimar se vede la acest moment condiționat de susținerea unei organizații mult mai puternice în CEX-ul PSD, susținere care ar fi retrasă în situația în care ar interveni peste problemele din Ilfov. Listele de consilieri pentru Consiliul Județean cât și cele de deputați și senatori pentru alegerile ce urmează la Ilfov, vor sublinia probabil persoanele si organizațiile avantajate de eliminarea Popeștiului din schema județeană, dar și dacă cei care au ținut pixul în mână la această mișcare, au fost ghidați spre victorie sau pierzanie. Pentru toate dezvăluirile de mai sus, dispunem de nenumărate probe, audio și video care vor fi puse atat la dispozitia cetățenilor spre confirmarea celor mentionate, cât și tuturor autoritatilor competente, la solicitarea acestora. Vis-a vis de autorități competente, dacă tot s-au grăbit respectivii să savureze vizita mea recentă la DNA în calitate de martor într-un dosar în care singura legătură este funcția de primar în orașul pe care îl reprezint, le doresc să nu le editeze nimeni pozele de la intrare în instituție, atașându-le și lor la imagini, vreo valiză în brațe”.

Așteptăm punctul de vedere al fostului prefect de Ilfov, Mihai Niță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here