Primarul comunei ilfovene Dobroești, Valentin Laurențiu Condu, a fost condamnat definitiv, de magistrații Curții de Apel București, la 14 octombrie curent, prin sentința cu nr. 1205, în dosarul 4842/1748.2010, la doi ani de închisoare cu suspendare și la șase ani de încercare. De asemenea, Condu trebuie să plătească suma de câte 10.000 de lei celor două părți vătămate și cheltuieli de judecată. Aceeași pedeapsă a primit-o și fostul viceprimar de la data faptelor, Florin Brăduț Ivan.
În primă instanță, la 27 ianuarie 2014, cei doi fuseseră condamnați la câte doi ani de închisoare cu suspendare, câte șapte ani de încercare și erau obligați să plătească părților vătămate câte 30.000 de lei daune morale, precum și cheltuieli de judecată în valoare de câte 3.000 de lei fiecare.
Primarul Condu a fost ales în 2012 pe listele PSD.
Faptele
Un procuror şi mai mulţi ofiţeri anticorupţie au fost sechestraţi în Primăria Dobroeşti după realizarea unui flagrant de luare de mită.Viceprimarul comunei ilfovene Dobroeşti, Florin Brăduţ Ivan şi referentul Marius Sabău au fost reţinuţi. Vasile Condu, primarul comunei Dobroeşti, a fost cercetat pentru ultraj, lipsire de libertate şi favorizarea infractorului. Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), la 26 aprilie 2010, o femeie din Dobroeşti a reclamat faptul că un funcţionar al primăriei locale i-ar fi cerut 10.000 de lei şpagă. Motivul: neîntocmirea actelor de constatare referitoare la branşarea ilegală la reţeaua de apă a comunei. Ofiţerii DGA, împreună cu un procuror, au realizat flagrantul. Femeia s-a prezentat la primărie cu suma solicitată şi i-a înmânat banii referentului Marius Sabău. La un moment dat, în încăperea în care se aflau anchetatorii au intrat primarul Valentin Condu şi viceprimarul Florin Brăduţ Ivan însoţiţi de câţiva oameni. Procurorul de caz şi-a declinat identitatea şi a explicat motivul pentru care se afla acolo. ”Din acel moment, învinuitul Valentin Laurenţiu Condu a continuat să solicite informaţii, împiedicând desfăşurarea normală a activităţii judiciare, iar la finalul acesteia a împiedicat organele de urmărire penală să părăsească încăperea în care se aflau. În acest timp, învinuitul Condu Valentin Laurenţiu a apelat numărul de urgenţă 112 şi a solicitat sprijinul organelor de poliţie”, se arată în propunerea de arestare preventivă a lui Marius Sabău şi a viceprimarului Ivan Brăduţ.
La sosirea organelor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Dobroeşti, primarul comunei a permis unui angajat să descuie uşa de acces, iar anchetatorii au fost eliberaţi. Valentin Condu a fost imobilizat şi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, unde a fost audiat timp de şase ore. El a fost cercetat în stare de libertate pentru instigare la luare de mită, lipsire de libertate, ultraj şi favorizarea infractorului. Nu este nimic adevărat. ”Nu este vorba despre mită. După terminarea anchetei vreau să spun public tot ceea ce s-a întâmplat”, declara Valentin Condu.
Viceprimarul Florin Brăduț Ivan a fost cercetat în stare de reţinere pentru mită, lipsire de libertate, ultraj şi favorizarea infractorului. Referentul Marius Sabău a fost, la rândul său, cercetat tot în stare de reţinere, pentru luare de mită şi distrugere de înscrisuri destinate organului de urmărire penală.
”Menţionăm că în tot intervalul de timp în care organele de urmărire penală au fost lipsite de libertate, atât lucrătorii de poliţie cât şi procurorul au încercat în repetate rânduri să explice angajaţilor primăriei că aceştia săvârşesc o infracţiune, şi-au prezentat legitimaţiile de serviciu şi au motivat prezenţa în sediul primăriei, subliniind că sunt în executarea unei activităţi judiciare legale”, se mai arată în referatul procurorilor. Din înregistrările audio-video efectuate rezultă că primarul şi viceprimarul cunoşteau obiectul denunţului formulat împotriva lui Săbău, fapt confirmat din declaraţiile date de aceştia, arată procurorii. ”Astfel, în declaraţia dată în calitate de învinuit, Condu Valentin Laurenţiu a arătat că suma de 10.000 lei pretinsă de la martora-denunţătoare reprezenta prejudiciul real cauzat de aceasta prin consumul de apă necontorizat şi nefacturat, considerând că prejudiciul stabilit prin nota de constatare (1.562,75 lei) este o batjocură. Învinuitul a precizat că pentru această sumă urma să i se elibereze chitanţă denunţătoarei. Din ansamblul probator rezultă că învinuitul Condu Valentin Laurenţiu a stabilit care este cuantumul prejudiciului cauzat de denunţătoare şi i-a îndemnat pe inculpaţii Ivan Florin Brăduţ şi Săbău Marius să îi pretindă acesteia suma respectivă”, potrivit referatului.
Tiganii au mereu raspuns la toate.Esteadevaratca dobroiesti cu exceptia insulei dobroiesti,’este o zona curata asfaltata,exista gaze ,apa .
Lipseste si aici transportul,lumea chinuindu-se cu maxi taxi nenorocit,despre care se cunoaste ca este firma primarului
Condu Valentin Laurentiu este un primar tipic PSD -ului, adica infractor! Face parte din generatia a doua de infractori de tip PSD. Majoritatea primarilor candideaza pentru a deveni bogati din bani publici, din furtul proprietatilor, din licitatii trucate, etc. Acest tip de primar nu a fost si nu este in slujba cetateanului, ci in slujba structurilor lor mafiote! Condu Valenti Laurentiu este un personaj extrem de periculos. Cariera si-a inceput-o spalator de sticle intr-un garaj unde se fabrica alcol, dupa care a ajuns primar in interesul mafiotilior!
Niste escroci ordinari…au rupt comuna aia in doua…cate 15 ani…doi e foarte putin
Feriti-va de Condu Valentin Laurentiu, fost primar al comunei Dobroesti!
Condu Valentin Laurentiu, atentie, este una dintre cele mai urate creatii de dupa anul 1989 a regimului postcomunist. A fost un elev, slab pregatit, cu mintea inceata, taciturn. Avea terminate doar 8 clase cand a ajuns primar. Acesta a ajuns ca sa spele, sticle goale, murdare, sticle care erau folosite la imbutelierea alcolului de catre mafia locala care imbutelia votca si alte produse din alcol, prin garajele, unele insalumbre, sau grajdurile comunei Dobroesti.
Mafia locala s-a gandit ca au nevoie de un prost ca sa fie primar si l-au propulsat pe “prostul satului” cum ii spuneau localnici si colegii de scoala, primar. Comuna avea peste 1000 de ha teren intravilan si extravilan, terenuri a caror pret a inceput sa creasca dupa anul 2000, vertiginos, pentru ca in anul 2007 in unele parti ale localitati Dobroesti, localitate lipita de Bucuresti situata intre spitalul Fundeni si Soseua Pantelimon, de-a lungul lacurilor raului Colentina, sa ajunga la peste 500 de euro pe mp. Condu Valentin Laurentiu cu mafia locala si cu o parte dintre functionarii primariei carora le-a dat cate un teren, s-au pus pe furat terenuri. Pe holul primariei vechi, un angajat al primariei efectua la vedere tranzactii cu terenuri asistat de secretarul comunei.
Condu Valentin Laurentiu acum nu mai este primar pentru ca a sechestrat in primarie, la un flgrant de mita, o echipa de la Directia Generala Anticoruptie si un procuror. A fost condamnat la 2 ani cu suspendare. Acesta a strans milioane de euro, dositi, dar se declara “sarac”, ca de altfel ca si ceilalti politicieni care mai toti sunt imprumutati la banci. In timpul domniei lui Condu Valentin Laurentiu in jurul localitati Dobroesti si a satului Fundeni, au aparut sute de vile somptuoase ale potentatilor din Bucuresti. Locuitorii Dobroestilui isi mai repara pe ici pe colo casa sau si-o zugravesc, multe dintre ele avand ca perete gardul strazii! Anunt pe locuitorii din neam ai Dobroestiului, ca in 20-30 de ani ei vor dispare, daca nu elimina pe hotii din primarie si vor ajunge la bloc.
In primaria Dobroesti ca de altfel si-n toate primarile din tara sau constituit adevarate gasti, de smecheri, de profitori, de functionari rude si nemuri, cum este secretara fostului primar Condu Valentin Laurentiu, Cristina Olteanu, personaj care tine sub control actele care ies si intra in primarie precum si registrele agricole, modificate ale comunei. Este necesar destructurarea acestor retele si eliminarea lor din primariile Romaniei.
Afacerea gazelor in Dobroesti
Sute de mii de euro sifonati … Adevarul trebuie sa iasa la lumina!
Rectificare la postarea: Feriti-va de fostul primar Condu Valentin Laurentiu … Secretara primariei Dobroesti se numeste Cristina Ungureanu si nu Cristina Olteanu! Cristina Ungureanu este fica lui Pene Constantin (porecla dupa numele tatalui acestuia, Baranga) Pene Constatin (Baranga), este finul fostului primar Georgescu Tudor.
Georgescu Tudor a fost mentorul fostului primar Condu Valentin Laurentiu. Cat a domnit in Dobroesti, Georgescu Tudor nu a facut nimic decat a sifonat terenuri si bani. Numai de la un grajd al fostului CAP si-a tras cateva milioane … Ce a facut aceasta fosila comunista, a fost numai asfaltarea unei portiuni de cateva sute de m de strada, din centrul comunei pana la biserica localitati cand a venit in vizita o inalta fata bisericesca. Fostul primar Georgescu Tudor este expert in a sifona, „fura” banii localnicilor. Georgescu Tudor a tras cateva sute de mii de dolari, numai din afacerea cu gaze! Cum a procedat? Inginerul Moldovan Viorel din Fundeni a obtinut autorizatiile necesare de a introduce gazele in Dobroesti. In acest scop a obtinut un imprumut de circa 500 de mii de dolari de la o banca. Acesti bani au acoperit, materialele, manopera si instalarea, plus profitul pentru cel care a introdus gazele. Pentru ca sa-i fie introduse gazele, fiecare cetatean a trebuit sa plateasca cate 1 000 de dolari.
Ce a facut fostul primar Georgescu Tudor asociat cu Moldoveanu Viorel? A infiintat o “asociatie” asociatia 2002 Aceasta asociatie formata din cativa smecheri condusi de Georgescu Tudor, printre care si tatal Cristinei Ungureanu, secretara primarului Condu Valentin Laurentiu, s-a autodeclarat reprezentanta cetatenilor din Dobroesti privind introducerea gazelor.
Dupa ce sau introdus gazele la 500 de case, a fost platita suma de 500 de mii de dolari la banca. In aceasta situatie, cei 500 de cetateni ar fi trebuit sa devina proprietari pe instalatia de gaze din Dobroesti, dar in realitate a devenit proprietar Georgescu Tudor si gasca prin Asociatia 2002, Dobroesti. Cei care mai au chitanta care li sa dat la plata pentru introducerea gazelor, vor vedea ca banii iau dat … si Asociatiei 2002, aceasta fiind trecuta pe chitanta. “Sifonarea” de bani introdusa pe chitanta cu numele, Asociatia 2002, constituie dovada sifonarii banilor. In contractul de introducerea gazelor este aratata componenta “sifonarii” prin Asociatia 2002 si inca cativa “cetateni” in funte cu Georgescu Tudor. Deci ce s-a sifonat, furat ?
S-a furat :
– Instalatia de gaze proprietate celor 500 de cetateni din Dobroesti in valoare de 500 de mii de dolari. Aceasta instalatie cu statia de pompare, nu a ajuns pe gratis la compania de gaze!In buzunarul cui au intrat cei 500 de mii de dolari? Cei 500 de mi de dolari trebuiau in cea mai mare parte sa se intoarca la cei 500 de proprietari, minus suma pe teava trasa pe propietatea fiecaruia, adica pentru cei 25 de metri de teava, plus suma de instalare. Cel putin 800 de dolari trebuiau sa se intoarca la cetatean.
– Dupa ce s-a introdus gazele la 500 de case si s-a platit imprumutul de 500 de mii de dolari, afacerea lui Georgescu Tudor “Asociatia 2002”, a inceput sa ia banii cetatenilor, numai aceasta, dar cu o suma cu mult mai mare decat 1000 de dolari. Cetateanul care a dorit sa-si bage gazele, ulterior, a trebuit sa plateasca o suma la societatea de gaze si o suma la Georgescu Tudor si mafia. Unde sunt banii respectivi, adica cei 500 de mii de dolari reprezentand proprietatea celor 500 de cetateni, plus sutele de mii de dolari incasate ulterior?
Fostul primar Condu Valentin Laurentiu a efectuat ceva asemanator cu introducerea apei in Dobroesti. O sa explic in urmatoarea publicare cum!
Consilierii locali, Primaria Dobroesti si Crima Organizata.
Eii … stimati dobroesteni … Condu Valentin Laurentiu nu mai este primar, dar nu va faceti griji, a muls cateva milioane bune din bogatia comunei. A fost furnica! A strans ca sa-i ajunga si pentru nepotii lui, daca-i va avea!
S-a dus Condu Valentin Laurentiu si a venit, alt Condu, Condu Stefan, varul. Oare acesta a fost numit ca sa tina capacul pe oala furturilor de terenuri si fonduri publice din Dobroesti? Aaa … nu stiati? Pai ultimul imprumut pe spinarea voastra a fost tot de 15 000 000 de lei, adica circa 3,5 milioane euro in 2014! Pentru ce? Pentru a … asfalta oare cele cateva fundaturi? Cati bani au intrat in buzunarele primarului, viceprimarului si-a consilierilor, ca toti sunt o apa si-un pamant, indiferent de partid?
S-a dus si secretarul Raimond Catalin Dorojan odata cu Condu Valentin Laurentiu. Ce-o fi dus oare cu el? Ce taine? Oare el ce avere a facut la Dobroesti?
A avansat si Cristina Ungureanu, fosta secretara a lui Condu V. Laurentiu, la o pozitie superioara. A facut dreptul! Oare cu ce si cand? Aceasta este, “omul”, fina, dupa tatal ei a lui Georgescu Tudor! Stiati dragi Dobroesteni ca Gorgescu Tudor a dat un grajd si cateva ha pe cateva miloane de lei cuiva, dupa care a fost scos la vanzare mai tarziu la o agentie imobilira din Bucuresti cu cateva milioane de … ghici, dolari sau euro? Eii … cine credeti ca a pus la dispozitie documentatia? Georgescu Tudor! Voi ce credeti, ca astia … au impartit banii, juma-juma, cel care a “cumparat” si Georgescu Tudor? Oare nu doarme noaptea Georgescu Tudor ca nu-i ajunge pensia?
Dar sa va spun noutatea. A fost dar “jos” si …varul Condu Stefan. Cica sau suparat consilierii locali ca a inceput sa studieze dosarele cu retrocedari, dosarele cu ce pamanuri au primit cei din primarie, concesionarile ilegale si altele … O fi adevarat ce spun surse din primarie?
Oare ce “barosan”, puscariabil, o fi dat dispozitie? Gabriel Oprea sau Gabriela Firea? Ooo … poate Vasile Blaga, prieten cu fostul primar Georgescu Tudor, ciolanar care se lauda ca el are printre judecatori multi prieteni …
Dragi dobroesteni … problema este ca se bat intre ei pentru ciolanul furat in trecut si pentru cel viitor, consilierii si fostii primari. Ei trebuie sa pompeze bani si voturi in sus spre varful piramidei costruite din 1990 pana astazi, structura si sistem de crima organizata !
Dar sa va spun noutatea ! Noul primar interimar este Stoica Vasilica Razvan ! Oare ce-o mai incerca si asta?
https://www.facebook.com/Klaus-Iohannis-Romania-Europeana–370004429840810/?ref=hl
Secretarul … serviciul resurse umane si arhiva, servicii care impreuna acopera marea ciordeala …
Dragi dobroesteni … va spun un secret! Sa nu-l spuneti la nimeni. De ceva timp aveti un nou secretar, Dumitrescu Adrian. A fost dat afara de la “comanda” asistentei sociale a copilului, Judetul Ilfov, de catre un adeversar politic … Marian Petrache, alt ciorditor dar la alt nivel, proaspat insurat, vechitura, hodorg comunist si asta …
Sa stati linistiti ca nu trebuie sa apelati la secretarul Dumitrescu Adrian! El este seful serviciului juridic din Primaria Dobroesti! Daca aveti vre-o poblema conflictuala cu Primaria Dobroesti, sa nu apelati la secretar Sa va luati un avocat. Dumitrescu Adrian s-a ocupat de protectia copilului … cam departe de legi si notiuni de drept administrativ…
Dumitrescu Adrian este cumnatul lui Dumitrescu Ionica. Ea este “sefa” secretarului. Pe fostul secretar, tot ea la adus. Multi din primarie spun ca ea cam ar conduce primaria … Da cine-i Dumitrescu Ionica? Eee … ceva poveste cu aceasta … si mai este si Matusa Niculina… Tovarasele, pardon “doamnele”, sunt vechi pe statul de plata si de beneficii ale Primariei Dobroesti … cu mult inainte de 1990. Dumitrecu Ionica se pare ca undeva prin Bucuresti, numai pe o strada are trei case, la rand… A muncit din greu ca sa astupe cazanul ciolaniadei si-al furtului de terenuri, ale adevaratilor proprietari din Dobroesti si Fundeni, actiune cordonata de la inceputuri de Georgescu Tudor …
Dumitrescu Ionica astupa cazanul cu rahat, la cadastru … iar Matusa Niculina, la arhiva, unde se afla registrele agricole si alte inscrisuri,registre si inscrisuri din 1948 pana astazi care pot dovedi furtul de terenuri in Dobroesti …
Cat de usor este sa minti… „Dumitrescu Ionica se pare ca undeva prin Bucuresti numai pe o strada are trei case la rand” Probabil ca de aceea baiatul ei de 29 de ani (inginer programator la o firma de sofware cu studii la politehnica)locuieste cu ea in singura casuta pe care o are si cauta sa faca un credit pe 30 ani pentru a-si cumpara o casa probabil pentru ca Dumitrescu Ionica le tine pe toate pentru ea… cum te suporti?! nu ti-e sila de tine cand te uiti in oglinda?
“Ionescu” aparatorul “cinstei” …
…cate proprietati are Condu Valentin Laurentiu fost spalator de sticle in garajul de alcol a lui Nusu? Sarac mai este … nu are trenuri, nu are cladiri, nu are hotel, camioane de mare tonaj si probabil ca-i da masa bani de mancare … In primaria veche, pe holul aceteia se faceau direct de catre unii angajati ai primariei afaceri cu terenurile proprietarilor fara nici o retinere …
Dumitrescu Ionica si Matusa Niculina au participat din plin la jaful proprietatilor din Dobroesti! Straina de acest jaf nu este si fosta sefa a contabilitatii, “doamna Geta”, Flonta Georgenta, actualmente pensionara.
Toti inculpatii penali din Romania care au furat milioane de euro au credite si spun ca nu au furat. De fapt ei au trecut bunurile furate pe numele neamurilor, etc. iar prin credite albesc banii furati. Caracterul ordinar al acestora merge pana acolo ca se miruesc prin parlament, se duc prin biserici si se roaga, fac matanii si spun ca ei sunt nevinovati. Ei afirma ca cred in justitie cand de fapt ar desfinata-o. Fariseismul acestora nu are limite
Primariile mai ales cele limitrofe Bucurestiului au devenit cuiburi de hoti. In aceste primarii au ramas fosile vechi care au lucrat, inca de pe timpul comunisului. Realitatea din arhive si evidenta proprietatilor confiscate de catre comunisti, a fost studiata in amanunt dupa 1990. La Primaria Dobroesti ca de altfel si la alte primarii, s-a trecut la epurarea anumitor acte de arhiva. In primaria veche, multe inscrisuri, documente, au disparut ca prin „minune“ … au fost “mancate de catre sobolani” Motivul ca sau hranit sobolanii cu ele a fost ca: “nu exista spatiu de depozitare”.
Au fost modificate registrele agricole iar unele ascunse si valabile pentru cei care au dat cutuma aferenta. Dupa aparitia Legii 18/1991 sub indrumarea primarului Georgescu Tutodor, functionari ai primariei, planificat si strategic, documentati, au inceput sa se duca pe la cei batrani care erau singuri pentru ca sa indetifice terenurile acestora si ce mai stiau de ele, daca au acte, etc. pe la cei plecati din Romania, la fel, pe la cei batrani si bolnavi, actiune pentru ca sa fie indentificate terenurile pentru a fi furate. Multe din terenurile proprietarilor din Dobroesti, unele si de 70 de ha au fost furate. Georgescu Tudor a participat la marea lovitura Agroidaf 1800 de ha. Propietarilor le-a dat hartii. Cu au ramas ca pamantul s-a dus! Georgescu Tudor a instrainat grajduri cu hectare de teren, pe nimic, pentru ca dupa un timp cand pretul a crescut sa fie valorificate la preturi uriase.
Au mintit ordinar pe locuitorii Dobroestiului ca le-a fost mutat terenul. Unui dobroestian i-a fost “mutat” terenul (l-am intrebat cu ce i l-au mutat … cu camionul, cu trenul, cu vaporul …) din apropierea centurii unde valora 30-40 de euro la Petrechioaia in plin camp unde nu facea nici 3 euro mp. Iar cel de 30-40 de euro l-au dat … pe spaga
Au fost date terenuri la circa 93-95 de revolutionari smecherilor din Bucuresti si de aiurea. Cetatenii din Dobroesti ati avut 95 de eroi la Revolutie? Vom posta documente care vor demonstra talaharia din Primaria Dobroesti!
Eu vorbeam despre Dumitrescu Ionica… nu ma pronunt despre ceilalti… situatia dansei o cunosc bine de aceea ma pronunt… aceasta doamna este cu siguranta mai cu bun simt si mai onesta decat dumneata. Te rog sa ne spui CONCRET pe ce strada si la ce numere detine aceasta doamna „”trei case la rand”” in Bucuresti. Iti spun eu… nu exista.
Domna Lona Poenescu are mare dreptate. In primaria Dobroesti exista o gasca care a furat pamanturile oamenilor. In primarie au facut afaceri cu terenuri indivizi care nu au nici o legatura cu Dobroestiul. Cei din primarie, inclusiv madam Dumitrescu Ionica au avut legaturi cu persoane care au intrat in posesiea de terenuri ale proprietarilor, fara nici un drept, inclusiv au fost concesionate pe spaga asemenea terenuri. La un sef de depozit de pe Fundeni pentru un teren a dat 10 000 de dolari spaga. Bunicului meu i-au fost luate cateva ha de teren. Sa va fie rusine voua ca totii! V-ati imbogatit pe spinarea fostilor proprietari din Dobroesti! Cred ca va ajunge DNA-ul si aici in comuna asta!
Axa … interlopa!
… Soseaua Pantelimon-Fundeni, Sector 2, oras Pantelimon, Comuna Dobroesti – sat Fundeni si … oras Voluntari. Crima organizata se va prabusii! O felie uriasa de tort din suprafata Bucurestiului a fost la cheremul interlopilor oficiali din aceste localitati!
Baronatul Gabriela Firea – Florian Pandele, oras Voluntari … Dobroesti-sat Fundeni … oras Pantelimon si Soseaua Pantelimon – Fundeni, lacurile si raul Colentina, se vor elibera. Cine nu viseaza un teren de sute de mii sau milioane de euro pentru o vila si un domeniu, a la `Dragnea, pe degeaba, pe malul lacurilor respectivelor localitati? Inghesuiala la furat terenuri a fost mare, iar batalia pentru a le pastra, acum, este si mai mare.
Caracatita din Nord estul Bucurestiului incepe sa se prabuseasca. Ontanu … a cazut, Primar sector 2 … Primar Condu Valentin Laurentiu, condamnat penal si … ce vor noii interimari ai primariei comunei Dobroesti –sat Fundeni, apoi … alesul interlop dintre fostii consilieri ca primar, vom vedea! Florian Pandele “end” Gabriela Firea, oras Voluntari. La toti le va veni randul! Nu fugiti si nici nu va fie frica ca veti fi inghesuiti in Beciul Domnesc. Va asteapta la rand cu rabdare. Mai intai capetele mari!
Furt de proprietati, terenuri si fonduri publice. A cazut “capul “ Ontanu, unul dintre capii grei ai interlopilor oficiali, mana dreapta a lui Gabriel Oprea si a altora pe parcursul vietii lui de interlop oficial. Generalii de izmene! Felia mare de tort reprezentata de catre suprafata localitatilor amintite, are mii de hectare furate.
Sunt cetatean al Dobroestului de putin timp.
Interesant. Un primar care a spalat sticle si un personal al primariei total corupt. Daca este asa de ce au fost votati dragi Dobroesteni in atatea mandate? Si cate mandate mai trebuiesc votati? Oare pana vor termina jaful si vor imparti pentru ei si ai lor tot ce a mai ramas?
Urmeaza alegerile.
Vom reusi oare sa spargem aceste aliante sau le vom gira in continuare prin votul nostru?
Cred ca noi tinerii trebuie sa ne implicam activ in viata politica a localitatii, sa identificam pe aceia dintre noi care pot sa ne reprezinte si care sa stie cum se intocmeste un proiect pentru fonduri europene. Acei tineri care au studii, stiinta si dorinta de a conduce pe principii moderne aceasta localitate.
Va rog pe toti cei care asemeni mie v-ati mutat in aceasta localitate si care avetsa datorii la banci pentru inca multi ani sa nu fiti indiferenti sa mergem cu totii la vot si sa alagem pe cel care ne poate reprezenta cel mai bine interesele.
Va multumesc!
E vremea schimbarii in Dobroesti.
Posturi vechi din 2020, dar toate noi și în 2024. Nimic nou, aceleași probleme. Poate niște case în plus sau bani prin conturi ale matusilor, alți „smecheri” care se dau grozavi cu tomberoane și fac legea în Dobroesti.