Acasă Economie Primul centru de incluziune digitală din țară, în Ilfov

Primul centru de incluziune digitală din țară, în Ilfov

DISTRIBUIȚI

Cetățenii și angajații din administrație au acum posibilitatea să învețe, gratuit, să folosească tehnologia în favoarea lor și astfel să își ușureze viețile. Primul centru de incluziune digitală din țară a fost deschis la 23 noiembrie 2021 la Snagov, în incinta Casei de Cultură Antim Ivireanul.

Vorbim de un loc modern în care se vor preda noțiuni esențiale despre digitalizare. Degeaba avem la îndemână dispozitive moderne dacă nu știm să le folosim, a declarant cu acest prilej Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.

La Snagov, sub deviza ”Snagov Green&Clean”, s-a pus la punct o strategie inedită ce are în vedere dezvoltarea comunității din punct de vedere digital. O localitate care stă bine la capitolul digitalizare atrage investitori cu tehnologii moderne. Iar asta înseamnă bani, locuri de muncă, modernizare.

Thuma: ”Toate proiectele SMART care se implementează în Snagov sunt susținute din bani privați, din sponsorizări. Mă bucur mult să văd că investitorii mari din domeniu fac echipă cu autoritățile locale pentru bunăstarea cetățeanului. Felicitări tuturor celor implicați!”.

La eveniment a participat și primarul comunei Snagov, Anghel Mihai.

Centrul pentru Incluziune Digitală reprezintă un demers social cu ajutorul căruia sunt create competențele digitale minime pentru a integrarea cu ecosistemele smart ale comunităților, pentru adaptarea la piața muncii și meseriile viitorului. Foto: Facebook Anghel Mihai


 

La 23 noiembrie 2021, Asociația Română Pentru Smart City și Primăria Snagov au inaugurat Centrul pentru Incluziune Digitală Snagov, aflat în incinta Casei de Cultură Antim Ivireanul.

Centrul pentru Incluziune Digitală este un proiect conceput de Asociația Română Pentru Smart City, implementat alături de Primăria Snagov și realizat exclusiv prin finanțare privată cu sprijinul partenerilor de tehnologie. Centrul este un exemplu de implicare civică și se adresează întregii comunități locale pentru dobândirea de competențe digitale de bază și avansate, care pot fi certificate. Centrul asigură integrare digitală pentru tineri, seniori, șomeri, antreprenori locali sau reprezentanți ai administrației locale.

Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române Pentru Smart City: ”Pornim astăzi dezvoltarea Centrelor pentru Incluziune Digitală la nivel național. Peste 90% din cele peste 860 de proiecte Smart City din România au pornit fără a avea competențe digitale în comunitate. La Snagov am pornit corect – de la educație, de la dezvoltarea de competențe digitale. Educația va fi fundamentul proiectului Snagov Green&Clean. Ne adresăm celor care se află în risc de excluziune, ne adresăm tinerilor, deoarece în România, peste 52% dintre tinerii cu vârsta între 15-24 de ani nu au competențe digitale de bază. Snagov Green&Clean înseamnă transparență, implicare civică și incluziune. Lansarea Centrului pentru Incluziune Digitală deschide seria de acțiuni din cadrul programului Snagov Green&Clean, un program ce își propune să pregătească locuitorii pentru etapa de digitalizare vizată în următorii ani, în scopul unei mai bune adopții a soluțiilor dedicate cetățenilor pe care Primăria intenționează să le acceseze prin finanțare europeană și nu numai”.

Primarul comunei Snagov, Mihai Anghel: S”nagov Green & Clean va fi un reper pentru toate comunitățile rurale, de aceea dorim să vă știm aproape de noi, aproape de proiectul nostru. Redefinim prioritățile și investițiile, înțelegem tehnologiile și, mai ales, prioritățile Uniunii Europene. Lansarea de azi este doar primul pas al transformării Snagovului”.

Cu ocazia deschiderii Centrului, Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov, a subliniat importanța pregătirii competențelor digitale ale autorităților locale și ale comunității pentru adopția proiectelor mari de digitalizare: ”Digitalizarea este un proces pe care nu îl putem evita. Nu avem voie, mai ales în contextul actual, să nu avem în instituțiile publice personal calificat în domeniul digitalizării. Trebuie să învățăm să conectăm populația cu instituțiile publice într-un mod eficient. (…) O localitate care stă bine la capitolul digitalizare atrage investitori, cu tehnologii moderne și asta înseamnă bani, locuri de muncă și modernizare”. Despre proiectele de digitalizare a județului Ilfov, Hubert Thuma a mai adăugat:” Mă bucur că primul centru de incluziune digitală din țară se află în Ilfov, îmi doresc să avem un județ complet digitalizat, un model de bună practică pentru celelalte județe din țară”.

Mihaela Toader, County manager al Județului Ilfov, a subliniat nevoia dobândirii de competențe digitale, în contextul în care România este și anul acesta pe ultimul loc în categoria competențe digitale de bază. Din perspectiva utilizării serviciilor guvernamentale de eguvernare, România este tot pe ultimul loc, doar 16% din populația României utilizează aceste servicii. ”Nu știm dacă e mai bine să avem servicii digitale, pe care populația să nu le poată accesa din lipsa competențelor, sau să construim competențele și pe baza acestora să creștem cererea și să punem presiune pe administrație să furnizeze servicii publice. Ați făcut primul pas, sperăm să vedem cât mai mulți dintre cetățenii Snagov-ului să își îmbunătățească competențele, să vedem și la nivelul strategiei județului Ilfov și la nivelul Comunei Snagov, această abordare privind creșterea calității serviciilor publice, utilizând inclusiv digitalizarea, dar nu numai, să încercăm să ne corelăm serviciile publice, astfel încât exemplul de azi de la Snagov, să îl popularizăm și să atingă toate comunitățile din Ilfov”.

Dan Nicula, director general al Agenției de Dezvoltare Regională București-Ilfov, a amintit nevoia de digitalizare a regiunii București-Ilfov și faptul că începând cu luna decembrie vor avea loc o serie de evenimente la nivelul ADR-BI pentru prezentarea priorităților Programului Operațional Regional București-Ilfov 2021-2027.

Scopul finanțărilor europene prin POR BI, va fi digitalizarea acelor servicii publice care merg direct către cetățeni. Nu vor fi alocări pentru procesele interne ale primăriei, fiind și ele importante, dar care vor fi finanțate prin PNRR.

Dragoș Preda, directorul general Radiocom, a subliniat importanța înțelegerii soluțiilor deja accesibile, într-o manieră inteligentă, acest lucru presupunând în primul rând cunoașterea acestor soluții: Soluțiile smart sunt doar mijloace prin care eficientizăm resursele de care dispunem. Printre infrastructurile de care dispune societatea Națională de Radiocomunicații, singura care dispune de 126 de antene în țară, este infrastructura de WiMAX care, în contextul dezvoltării comunităților inteligente poate să asigure servicii de surveillance de tip 4k. Trebuie să știm să folosim inteligent acest tip de infrastructuri, pentru ceea ce avem nevoie. Pentru dezvoltarea orașelor și comunităților inteligente, inclusiv la nivel mondial este implementată zona de LoRaWAN, ca și nouă tehnologie, în proporție de 75% pentru soluții de comunități inteligente, față de soluțiile 5G, mai degrabă industriale, care reprezintă 25%.

Radu Mărginean, City Manager al comunei Snagov, a amintit importanța poziționării cetățeanului în centrul atenției administrației: ”Ne dorim ca Snagov-ul să devină un reper în ceea ce înseamnă o comunitate smart. Achiziția de softuri și dispozitive implementate insular nu înseamnă digitalizare. Ceea ce noi am vizat de la început a fost cetățeanul, iar serviciile oferite acestuia trebuie să se transforme în mulțumire. Și chiar în uimire. Am muncit enorm pentru a aduce oameni care au reușit în zona privată cu success”.

Andrei Militaru, CEO Network One Distribution, a menționat importanța proiectelor care aduc un grad de inovare în comunitate, prin capacitatea de a oferi un ajutor în mod special tinerilor, beneficiari ai unor proiecte și soluții la care altfel nu ar avea acces: Se vorbește mult despre finanțare, digitalizare, soluții, dar mai puțin despre oameni. Ei sunt cei care trebuie incluși în această dezvoltare. O localitate digitală va fi mai atractivă, self esteem-ul local va crește. Cu eforturi susținute din partea tuturor, Snagov-ul poate deveni un exemplu pentru toată România, există infrastructură, există finanțare și viziune. Suntem alături pentru a vă oferi know-how, service, soluții IT.

Bogdan Nițulescu, small, medium and corporate lead, Microsoft România: ”Dacă ne uităm la viitorul dezvoltării comunităților locale din România totul stă sub două mari componente Verde și Digital. Mă bucur să văd cum acest proiect se așează foarte bine pe ambele zone. Mă bucur să poziționăm acest proiect reușit pentru comunitate, într-un pilot cu care să mergem mai departe și să reușim prin intermediul programelor de finanțare de care România beneficiază, prin care vedem posibilitatea de a finanța astfel de transformări ale competențelor digitale”.

Marilena Ionașcu, director educațional Microsoft România, a subliniat cele două mari direcții ale Comisiei Europene la nivel de educație: ”La nivelul Uniunii Europene, din punct de vedere al priorităților  strategice în ceea ce privește educația, s-au stabilit foarte clar două direcții mari. Prima este dezvoltarea unui ecosistem digital educațional de înaltă performanță, aici vorbim de investiții în infrastructură hardware și software și a doua prioritate este creșterea continuă a abilităților și a competențelor pe drumul transformării digitale. Fie că vorbim de profesori, fie că vorbim de elevi, fie că vorbim de oameni care vor să dobândească competențe, la Snagov vorbim despre a doua categorie”.

Evenimentul a continuat cu prezentarea realizată de Radu Pufan, arhitect tehnic Microsoft România, a Survey hub-ului, un sistem de videoconferință performant  pus la dispoziție în cadrul CID Snagov, ce permite ca toți cei aflați online să aibă parte de aceleași experiențe ca și cei prezenți fizic în sală. Spre exemplu, sistemul integrează tehnologii ce permit vizualizarea întregii informații chiar și atunci când lectorul acoperă tabla.

Mădălin Neculăesei, girector general ELTEK Multimedia: ”Avem o istorie de peste 20 de ani și cred că ne putem mândri cu faptul că suntem prima companie care a adus videoconferință în România. Cele mai mari rețele de videoconferință care sunt folosite azi, chiar și în cazuri de maximă urgență sunt livrate de către noi. Astăzi, împreună cu partenerii de la Microsoft și Logitech, furnizăm tehnologii care în urmă cu 10 ani păreau inaccesibile. Cred foarte mult că viitorul comunicării cu instituțiile publice se va putea realiza stând acasă, având încă un echipament la dispoziție, așa cum avem acum smartphone-ul pentru a accesa servicii publice (…) Astăzi, mai mult ca oricând este nevoie să îmbrățișăm tehnologia, și să o considerăm utilă și necesară pentru a evolua”.

Un alt demo a fost realizat de Laurențiu Bunescu, director programe de educație digitală, Fundația EOS România, pentru primul nivel al cursului de competențe digitale de bază, destinat viitorilor cursanți de la Snagov. Centrul pentru Incluziune Digitală (CID) vine în ajutorul comunităților, asigurând acces la educație și la dezvoltarea competențelor minime necesare în actuala etapă de digitalizare a instituțiilor publice.

Programul Snagov Green&Clean va continua cu formarea primei serii de instruire în vederea obținerii unor competențe digitale avansate pentru administrația locală, dar și cu proiecte adresate tinerilor.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here