Biroul din Porto (Portugalia) al Parchetului European (EPPO) a depus primul rechizitoriu în cadrul anchetei cu numele de cod Amiral, o investigație privind o schemă masivă de fraudă intracomunitară în domeniul TVA, care se extinde în peste 30 de țări. Sunt acuzații împotriva a 12 suspecți și 15 companii.
Inculpații – 10 cetățeni portughezi și doi francezi – sunt acuzați de înființarea și funcționarea unei organizații criminale, bazată pe vânzarea de bunuri electronice, suspectați de fraudă fiscală agravată, spălare de bani și corupție activă și pasivă în sectorul privat, între 2016 și noiembrie 2022. Cinci dintre acuzați sunt în arest preventiv, iar unul în arest la domiciliu. De asemenea, sunt acuzate paisprezece companii înregistrate în Portugalia și una înregistrată în Cipru.
Inculpații ar fi folosit o rețea de firme pentru a se sustrage de la plata TVA în timpul tranzacționării cu dispozitive electronice, prin utilizarea de facturi și declarații fiscale frauduloase. Schema frauduloasă a profitat de normele UE privind tranzacțiile transfrontaliere dintre statele sale membre – deoarece acestea sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată – utilizând un lanț de comercianți care nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale.
De asemenea, suspecții sunt acuzați că au canalizat profiturile ilicite către conturi bancare din țările din afara UE. Potrivit probelor, pentru a disimula originea criminală a profiturilor, aceștia au investit și în imobiliare și în vânzarea de produse de lux în UE. Pentru a ocoli regulile în vigoare pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, grupul a fost ajutat de un manager de private banking, la rândul lui acuzat.
Inculpații riscă până la 25 de ani de închisoare, iar firmele acuzate – amenzi financiare și dizolvare forțată.
Prejudiciul estimat numai în Portugalia se ridică la peste 80 de milioane de euro. Pierderile estimate pentru UE și pentru bugetele naționale ale țărilor UE afectate de activitățile care fac obiectul anchetei s-ar putea ridica la 2,2 miliarde de euro.
Ancheta Parchetului European a durat doi ani și la ea au lucrat procurori europeni, procurori europeni delegați, analiștii de fraudă financiară ai Parchetului European, Europol, Eurojust și autoritățile naționale de aplicare a legii din 16 state member, care au refăcut puzzle-ul de companii din Portugalia și alte 9.000 de companii, precum și peste 600 de persoane din diferite țări.
Potrivit anchetei Amiral, activitățile criminale au fost răspândite în peste 30 de țări. Acestea includ 16 state membre care participă la EPPO – Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, România, Spania și Slovacia –, precum și Ungaria, Irlanda, Polonia și Suedia. Raza de acoperire s-a extins la țările din afara UE – inclusiv Albania, Antigua și Barbuda, China, Dubai, Hong Kong, Mauritius, Serbia, Seychelles, Singapore, Elveția, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit și Statele Unite.
În noiembrie anul trecut, Parchetul European, în cooperare cu agențiile naționale de aplicare a legii, a efectuat măsuri de investigație simultane în Belgia, Cipru, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, România, Slovacia și Spania, inclusiv peste 200 de percheziții.
Drept urmare, au fost arestați 14 suspecți conducători ai schemei criminale – cinci dintre ei rămân în arest preventiv. De asemenea, autoritățile au confiscat bunuri în valoare de peste 59 de milioane de euro, și anume:
— 19 active imobiliare, cu o valoare estimată combinată de 46 milioane euro
— 26 de mașini, cu o valoare estimată combinată de 1,4 milioane euro
— Peste 2,2 milioane de euro în numerar
— Peste 6,7 milioane euro în conturi bancare
— 26 de ceasuri de lux, cu o valoare estimată combinată de 1,3 milioane de euro
— 41 de bijuterii, cu o valoare totală estimată de 48.000 euro
— 23 de produse de marcă, cu o valoare estimată combinată de peste 90.000 euro;
— Acțiuni la companii în valoare de 520.000 euro.
În Portugalia, ancheta a fost sprijintă de poliția judiciară portugheză, autoritățile fiscale și Garda Națională Republicană.
Investigația a implicat 22 dintre procurorii europeni delegați ai Parchetului European, coordonați de biroul central al EPPO.
Suspecții continuă să fie cercetați în dosare separate, în Portugalia și în alte țări.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Biroul din Porto (Portugalia) al Parchetului European (EPPO) a depus primul rechizitoriu în cadrul anchetei cu numele de cod Amiral, o investigație privind o schemă masivă de fraudă intracomunitară în domeniul TVA, care se extinde în peste 30 de țări. Sunt acuzații împotriva a 12 suspecți și 15 companii. Inculpații – 10 cetățeni portughezi și […] Citeste mai mult […]