Acasă Politic Proiect pentru amânarea unei legi care oricum nu poate fi aplicată

Proiect pentru amânarea unei legi care oricum nu poate fi aplicată

DISTRIBUIȚI

Parlamentarii USR Silvia Dinică, Cristina Prună și Cristian Bordei au inițiat și depus un proiect de lege pentru amânarea cu un an a termenului limită de montare a repartitoarelor pentru măsurarea consumului de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă. În absența modificării până la 31 decembrie 2021 ar trebui finalizată montarea de repartitoare pentru individualizarea consumului la nivelul fiecărui apartament din blocurile racordate la sisteme centralizate de alimentare cu energie termică. Proiectul vine în sprijinul oamenilor care nu au apucat să își monteze repartitoarele și care ar putea să plătească aparatele la suprapreț.

„În această perioadă imprevizibilă trebuie să luăm toate măsurile posibile pentru a reduce facturile românilor, nu să le adăugăm costuri de sute de lei în plus la plată în următoarea lună. Din acest motiv este nevoie ca proiectul USR de amânare cu un an a termenului, respectiv până la data de 31 decembrie 2022, să fie adoptat cât mai repede, pentru a nu pune presiune suplimentară pe românii conectați la sistemele centralizate în care și așa nu s-a investit de zeci de ani”, spune deputatul Cristina Prună/

„Nu în ultimul rând, în condominiile mari, în care o parte importantă a locuințelor a fost debranșată de la rețeaua de încălzire centralizată, iar sistemul de distribuție a agentului termic este foarte vechi și pierderile mari, instalarea acestor sisteme de contorizare individuală ar face total ineficientă economic activitatea furnizorului de agent termic în sistem centralizat. De aceea, am introdus exceptarea acestui tip de imobile de la obligația instalării acestor sisteme”, subliniază și senatorul USR Cristian Bordei.

Proiectul USR, care modifică și completează Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, a fost înregistrat în Senatul României, care îl va dezbate în calitate de primă Cameră.

Lega oricum nu poate fi aplicată întrucât proprietarii de apartamente nu au contract direct cu furnizorul de energie termică, asociația de proprietari fiind cea care primește facturile pentru apă caldă și căldură. De asemenea, toate blocurile sunt contorizate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here