Deputatul USR PLUS Tudor Pop a depus în Parlament inițiativa legislativa care reglementează și îmbunătățește accesul la servicii de asistență medicală mobilă pentru pacienții din zonele defavorizate. Situația actuală și principalele modificări propuse au fost detaliate în colaborare cu dr. Vlad Teodor Berbecar, co-fondator Caravana cu Medici și actual președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
„Satul românesc se confruntă cu o mare criză de personal medical, oamenii nu au acces la servicii medicale, la servicii de prevenție și de educație în sănătate. Ceea ce aduce cu sine o mulțime de probleme, chiar tragedii: boli nedepistate la timp, acces greoi la servicii de spitalizare, suferință și morți evitabile. Avem deja niște instrumente bune, dar care sunt folosite insuficient din păcate. Avem Legea asistenței medicale comunitare, respectiv instituția asistentului medical comunitar și cea a mediatorului sanitar. Avem Legea 65/2020 care recunoaște caravanele medicale, adică serviciile acordate în regim mobil de către medicii specialiști. Dar, mai avem nevoie de ceva: de o lege care să finanțeze și să faciliteze genul acesta de intervenții, pentru că nu putem salva o țară doar pe bază de voluntariat și de fonduri private”, declară deputatul Tudor Pop, membru în Comisia pentru sănătate și președintele Comisiei pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților.
„Prin proiectul ‘Caravana cu medici’, am reușit să facem 88 de caravane în tot atâtea sate și să consultăm aproape 10.000 de pacienți. Inițiativa noastră este o soluție de a acoperi acest deficit de servicii medicale din mediul rural, dar ea trebuie extinsă și transformată într-o soluție la care să poată apela orice instituție sanitară, astfel încât să reușim să acoperim întreg teritoriul României și să nu mai avem oameni care în viața lor să nu fi fost consultați de un medic sau să nu-și fi făcut un set de analize. Exact acest lucru face inițiativa legislativă: creează cadrul legal pentru a desfășura aceste caravane, permite medicilor și unităților sanitare să desfășoare aceeași activitate din ambulatoriul lor de bază sub forma unui ambulatoriu mobil”, precizează dr. Vlad Teodor Berbecar.
Inițiativa legislativă depusă astăzi se bazează pe cifrele sumbre ale realității: în mediul rural, unde trăiește aproape jumătate din populația României, rata mortalității este mai mare (14,2‰) decât în mediul urban (10,1‰), iar de asigurarea de sănătate, obligatorie de altfel, beneficiază doar circa 86% din populație. Problemele de sănătate nedepistate la timp se traduc în incapacitate temporară sau definitivă de muncă, uneori chiar pierderi de vieți omenești, precum și în costuri suplimentare ale serviciilor de sănătate publică.
Proiectul depus reprezintă pasul următor după ce a intrat în vigoare Legea Caravanelor medicale (nr. 65/2020).
Dacă Legea Caravanelor medicale recunoștea serviciile medicale acordate în regim mobil de către medicii specialiști, în clădiri autorizate sanitar sau în corturi medicale special amenajate, proiectul înglobează aceste modalități de acordare a serviciilor medicale sub umbrela asistenței medicale mobile și conturează un nou Titlu în Legea Sănătății (nr. 95/2006).
Proiectul va îmbunătăți accesul pacienților din zonele lipsite de infrastructură medicală la serviciile de sănătate. În funcție de nevoile identificate în comunități, se poate ajunge chiar la crearea unor adevărate ambulatorii mobile, ce pot acoperi o paletă mai largă de servicii medicale de specialitate.
Totodată, prin această propunere legislativă, medicii specialiști își pot exercita profesia în afara unității medicale la care sunt angajați, fiindu-le recunoscut și remunerat serviciul medical prestat în cadrul asistenței medicale mobile. Mai mult, de aceeași recunoaștere beneficiază și medicii rezidenți aflați sub îndrumarea specialiștilor, iar studenții la medicină își vor putea efectua stagiile de practică obligatorii în cadrul caravanelor mobile.