PSD acuză faptul că Guvernul a prezentat prea târziu proiectul de lege privind măsurile luate în starea de alertă și că acesta nu are cum să intre în vigoare pe 15 mai, când expiră starea de urgență.
”Ne aflăm într-o situație extrem de gravă. Acest guvern incmpetent a anunțat de două săptămâni că starea de urgență va fi ridicată. Nu au găsit nimic să pună în loc, nu au făcut nimic în această perioadă în afară de tunuri pentru firmele de casă, Orban și miniștrii se contrazic cu privire la relaxarea unor măsuri, însă oamenii nu știu ce să facă după 15 mai”, a spus liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis.
El a adăugat că, după ce Parlamentul votează un proiect de lege, este nevoie de două zile pentru a lăsa termen de contestare la CCR, iar apoi, după ce președintele promulgă legea, e nevoie de trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.
”Acest lucru înseamnă că, practic, după data de 15, nu vom mai avea niciun fel de restricție în România, pentru că acest Guvern, în loc să se ocupe din timp de depunerea unui proiect în acest sens, pierde vremea angajând chelneri ca șefi de spitale, făcând achiziții la dublu sau triplu preț”, a spus Simonis.
Fără a pune însă dacă PSD va vota în regim de urgență proiectul, Simonis a spus: ”Guvernul ne cere să votăm această stare de urgență. Trebuie să vedem dacă se respectă drepturile și libertățile cetățenilor, dacă nu se dă drumul liber la achiziții de la clientela de partid, la achiziții trucate. Cel mai grav e că după 15 mai, din cauza incompetenței criminale, românii vor putea ieși pe stradă fără restricții și fără să știe ce trebuie să respecte”, a mai spus el.