La alegerile pentru funcția de președinte al României, PSD va merge, așa cum a făcut-o și Mircea Geoană în 2009, pe mâna consultanților americani, afirmă surse social-democrate. Coordonatorul campaniei electorale va fi Liviu Dragnea, iar Victor Ponta se va baza în continuare și pe ideile lui Bogdan Teodorescu.
PSD, în 2009, a fost îndrumat de Benenson Strategy Group (BSG), o companie de consultanță politică din SUA, cea care a asigurat victoria în alegerile prezidențiale a candidatului democrat Barack Obama, după cum susținea în 2009 Valeriu Zgonea, directorul executiv al campaniei electorale a social-democraților. BSG a oferit atunci consultanță PSD atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru candidatul Mircea Geoană.