Acasă Politic PSD vrea la guvernare

PSD vrea la guvernare

DISTRIBUIȚI

Conform G4Media, lideri ai PNL și PSD s-au întâlnit duminică seara la Vila Lac, pentru a negocia posibilitatea susținerii în Parlament a unui guvern minoritar condus de Nicolae Ciucă. PSD ar avea pretenția să intre la guvernare cu miniștri, în Guvernul condus de Nicolae Ciucă, propunere care a fost respinsă de Vîlceanu și Cîțu.

La întâlnire ar fi participat, din partea PSD, președintele Marcel Ciolacu, prim-vicepreședinții Paul Stănescu și Sorin Grindeanu, șeful Consiliului Național Vasile Dîncu, deputatul Alfred Simonis, vicepreședintele Dan Nica, liderul PSD Neamț Ionel Arsene, eurodeputatul Claudiu Manda.

Din partea PNL au fost prezenți premierul desemnat, Nicolae Ciucă, președintele PNL și premier demis Florin Cîțu, secretarul general Dan Vîlceanu și cei patru prim-vicepreședinți Rareș Bogdn, Lucian Bode, Iulian Dumitrescu și Gheorghe Flutur.

Conform informațiilor obținute de G4Media, reprezentanții PSD au emis pretenția de a împărți cu PNL o parte din ministerele dn Guvernul Ciucă, respingând ipoteza ca Florin Cîțu să mai fie parte din acest cabinet.

Propunerea a fost respinsă de Cîțu și de Vîlceanu.

De altfel, Vîlceanu a subliniat, duminică seara, și într-o emisiune la Digi24 că Ciucă are mandat din partea PNL să negocieze susținere parlamentară pentru un guvern minoritar, excluzând posibilitatea ca liberalii să intre la guvernare alături de PSD.

De cealaltă parte, Vasile Dîncu, și el prezent în emisiune la Digi24, a admis că, într-adevăr, în mai multe rânduri liderii social-democrați au respins ideea susținerii unui guvern liberal, dar că Nicolae Ciucă nu este tocmai un politician ideologizat, chiar dacă el a fost asimiliat de PNL-ului. Dîncu a sugerat că

„Este în PNL, dl Ciucă, dar n-a facut politică în sens ideologic, el nu e neapărat idelogizat. Dacă era să fie vorba de un guvern liberal, atunci era Cîțu desemnat de presedintele Iohannis să reprezinte partidul. Domnul Ciucă a primit mandatul să facă o majoritate, ca atare noi avem o discuție cu el și înțeleg că are o discuție și cu USR (…) E firesc să înțelegem că intenția lui Klaus Iohannis aceasta a fost, de a desemna un premier care nu e atât de politizat și ne-a numit pe noi, partidele, forțe responsabile…”, a spus Dîncu la Digi24. Dîncu a spus că social-democrații nu au avut o întâlnire la Vila Lac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here