Acasă Politic PSD vrea structură județeană de coordonare a acordării asistenței medicale

PSD vrea structură județeană de coordonare a acordării asistenței medicale

DISTRIBUIȚI

Perioada pandemică pe care o traversăm poate fi depășită doar cu măsuri concrete, bine puse la punct, cu protocoale ferme, care alături de continuarea vaccinării, testarea și mai ales asigurarea tratamentelor necesare, atât în farmacii cât și în spitale, au un rol cheie, a precizat Gheorghe Șimon, deputat PSD.

PSD susține că a elaborat, după numeroase consultări cu specialiștii în sănătate, un program complet de combatere a pandemiei. Astfel, în privința diagnosticării și tratării pacienților COVID-19, PSD susține accesul facil la diagnostic și tratament, inclusiv prin centre ambulatorii, în toate orașele, care să ofere consultații, investigații și prescripție rapidă pacienților COVID-19. „Specialiștii cu care am avut consultări încurajează acesul la medicație antivirală pe bază de prescripție în farmaciile cu circuit deschis și stabilirea urgentă a criteriilor de internare în spital a pacienților COVID-19. De asemenea, este necesară elaborarea unui pachet de informații ușor accesibil pentru toți cetățenii după care să se ghideze în cazul în care au simptome sau au fost în contact cu o persoană infectată”, a mai adăugat Șimon.

PSD a mai propus și înființarea unui call-center pentru medicii de familie pentru consiliere profesională în cazul pacienților cu COVID-19, constituirea unității de achiziție, stocare și distribuție a medicației specifice pacienților COVID-19 (MS, DSU, Unifarm), precum și organizarea unei structuri județene funcționale de coordonare a acordării asistenței medicale, cu reprezentanți ai spitalelor din județ, DSP și consiliului pudețea nentru repartizarea pacienților cu COVID-19 și a celor cu boli cronice în funcție de disponibilitatea serviciilor medicale de asistență spitalicescă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three + 9 =