Acasă Economie Qatarul, atent la componenta economică a formatului Inițiativa celor 3 Mări (I3M)

Qatarul, atent la componenta economică a formatului Inițiativa celor 3 Mări (I3M)

DISTRIBUIȚI

În urma discuțiilor purtate de primministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, în Qatar, va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți, pentru promovarea în rândul investitorilor interesați. De asemenea, s-a discutat despre reactivarea Comisiei mixte de cooperare economică, pentru explorarea variantelor de diversificare a cooperării bilaterale, și despre organizarea unui Forum de afaceri bilateral.

Întrevederile pe care prim-ministrul Ciolacu le-a avut cu Șeicul Faisal bin Qassim al-Thani, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din Qatar, cu reprezentanții Autorității de Investiții din Qatar (QIA), fondul suveran de investiții al Statului Qatar, și cu cei ai Qatari Industrial Manufacturing, au punctat oportunitățile de investiții în Portul Constanța, care oferă oportunități logistice competitive, devenind cel mai important hub de distribuție al UE la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est odată cu reconfigurarea rutelor logistice, dezvoltarea capacității Aeroportului Internațional ”Traian Vuia” din Timișoara, finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov. De asemenea, premierul a amintit oportunitatea deschisă de noile exploatări de gaze naturale din Marea Neagră, dar și expertiza specialiștilor români, factori ce pot facilita implicarea companiilor românești de profil în programele de dezvoltare a producției petrolului prin metode avansate de recuperare a hidrocarburilor din zăcăminte mature sau greu accesibile din Qatar.

În ceea ce privește agricultura, dialogul a vizat, în special, variantele de facilitare a exporturilor de produse românești în Qatar în condiții reciproc avantajoase. De altfel, în cadrul vizitei a fost semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul carantinei veterinare, importul și exportul de animale vii și păsări neafectate de epidemii și boli contagioase între ANSVSA și Ministerul Municipalității din Statul Qatar.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor economice s-a referit la modalitățile de a extinde a colaborării dintre România și Qatar în cadrul formatului Inițiativa celor 3 Mări (I3M), care poate oferi statului Qatar ocazia de a se poziționa ca important susținător al inter-conectivității la nivel regional și global și ar putea, de asemenea, deveni unul din principalii beneficiari ai numeroaselor oportunități economice stimulate de acest format (sute de proiecte de infrastructură, drumuri, infrastructură comunicații, IT&C).

Totodată, premierul României a amintit că țara noastră are un avantaj competitiv în domeniile imobiliar, turism, IT și securitate cibernetică, industria de apărare și ape minerale, toate oferind posibilități de investiții directe qatareze în economia românească și care să conducă, în timp, la dezvoltarea unui parteneriat bilateral aprofundat.

 

1 COMENTARIU

  1. […] În urma discuțiilor purtate de primministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, în Qatar, va fi creat un grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete și de interes pentru ambele părți, pentru promovarea în rândul investitorilor interesați. De asemenea, s-a discutat despre reactivarea Comisiei mixte de cooperare economică, pentru explorarea variantelor de diversificare a cooperării […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here