Acasă Politic ”Quatargate” poate declanșa reformarea Parlamentului European

”Quatargate” poate declanșa reformarea Parlamentului European

Roberta Metsola anunță o anchetă internă în urma implicării vicepreședintei Kaili într-un scandal de corupție

DISTRIBUIȚI

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat luni deschiderea unei ”anchete interne” după dezvăluirea presupusului scandal de corupție din Parlamentul European – ”Quatargate”.

Mai mulți membri ai instituției, printre care vicepreședinta acesteia, socialista greacă Eva Kaili, sunt suspectați că au acceptat bani și cadouri pentru influențarea deciziei deputaților europeni.

Suspiciunile de corupție în legătură cu Qatar au stârnit controverse în cadrul Parlamentului European.

După o serie de arestări și diverse percheziții care au avut loc vineri în capitala Belgiei pentru suspiciuni de corupție în cadrul autorităților europene, patru persoane au fost puse sub acuzare și reținute duminică, 11 decembrie, a declarat parchetul federal. Printre aceștia, vicepreședintele grec al Parlamentului European, Eva Kaili. Justiția belgiană nu a confirmat oficial supozițiile apărute în presă, dar toate privirile se îndreaptă către Qatar, gazdă a actualei ediții a Cupei Mondiale de fotbal. Se suspectează că țara din Golf ar fi căutat să influențeze deciziile economice și politice luate în Parlamentul European.

Vineri seara, europarlamentarul socialist grec Eva Kaili a fost arestată la domiciliul ei din Bruxelles, după alte rețineri care au avut loc în cursul zilei de vineri și care au vizat pe Francesco Giorgi, consilierul parlamentar al Evei Kaili, pe directorul unei ONG, pe Luca Visentini, liderul unui sindicat italian, și pe fostul europarlamentar Pier-Antonio Panzeri (care a lucrat 15 ani, între 2004 și 2019, în cadrul instituției).

Fără a da publicității nume, parchetul belgian a anunțat că patru dintre cele șase persoane arestate au fost puse sub acuzare și arestate preventiv pentru acuzații legate de apartenență la un grup infracțional organizat, spălare de bani și corupție. Potrivit unei surse judiciare apropiate cauzei, vorbind sub rezerva anonimatului, Eva Kaili este una dintre aceste patru persoane încarcerate, dar aceasta nu se poate prevala de imunitatea parlamentară deoarece infracțiunea de care este acuzată a fost stabilită ”în flagrant delict” . Aceleași surse citate de TF1, asupra eurodeputatei se aflau „saci cu bani” atunci când polițiștii au arestat-o.

De asemenea, anchetatorii au găsit sume mari de bani, la care se adaugă „echipamente informatice și telefoane mobile” al căror conținut urmează să fie analizat.

Procurorii belgieni investighează suspiciunile de plăți „substanțiale” de bani , efectuate de o țară din Golf pentru a influența deciziile luate de europarlamentari. Parchetul federal a refuzat să dezvăluie numele statului în cauză, dar surse judiciare s-au grăbit să confirme informațiile prezentate de presă.

Legăturile Evei Kaili cu Doha sunt acum atent analizate. Nu a trecut cu vederea nici faptul că la începutu lunii noiembrie europarlamentarul grec a fost în Qatarunde, alături de ministrul muncii din acest stat, a salutat reformele reformele emiratelor referitoare la drepturile muncitorilor, iar într-o declarație făcută în 22 noiembrie la tribuna Parlamentului European a făcut o serie de remarci controversate, înter care și „Qatarul este un lider în drepturile muncii ”.

Dacă se vor confirma suspiciunile de justiție, această afacere ar putea păta imaginea Parlamentului, deja slăbit de curentele eurosceptice care se dezvoltă în cadrul UE. Reacțiile pe marginea acestui scandal nu au întârziat să apară. Astfel, Transparency International a remarcat că „acesta nu este un incident izolat ”. „De câteva decenii, Parlamentul a permis să se dezvolte o cultură a impunității (…) și o absență totală a controlului etic independent” . Alte voci reclamă controlul „defectuos” în cadrul instituției, și cer reforme interne ample.

Președintele Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, a dat asigurări, în numele europarlamentarilor, că „vom face tot ce ne stă în putere pentru a coopera cu justiția” .

” Democrația europeană este atacată. Societățile noastre deschise, libere și democratice sunt atacate.

Dușmanii democrației pentru care însăși existența acestui Parlament este o amenințare, nu se vor opri de la nimic. Acești actori maligni, legați de țări terțe autocratice, sunt suspectați că au înarmat ONG-uri, sindicate, persoane fizice, asistenți și membri ai Parlamentului European, într-un efort de a ne submina procesele democratice. (…) Am acționat sincronizat cu autoritățile pentru a ne asigura că toate etapele legale sunt respectate, că toate informațiile sunt păstrate și că, acolo unde este necesar, echipamentele IT sunt securizate, birourile sunt sigilate și pot fi efectuate percheziții la domiciliu. Am însoțit un judecător și poliția belgiană, așa cum prevede Constituția belgiană, la o percheziție la domiciliu weekend-ul trecut.

Ca măsură de precauție, din nou cu respectarea deplină a prezumției de nevinovăție, i-am retras vicepreședintei menționate orice sarcini și responsabilități legate de rolul său de vicepreședinte și am convocat o reuniune extraordinară a Conferinței președinților pentru a lansa procedura în temeiul articolului 21 pentru a-i încheia mandatul de vicepreședinte, într-un efort de a proteja integritatea acestui Parlament.

De asemenea, urma să anunț astăzi deschiderea negocierilor pentru raportul de scutire de vize pentru Qatar și Kuweit. În lumina investigațiilor, acest raport trebuie retrimis comisiei de specialitate.

Știu, de asemenea, că nu ne aflăm la capătul drumului și vom continua să asistăm la investigații, împreună cu alte instituții ale UE, atât timp cât va fi nevoie. Corupția nu poate profita și ne-am făcut treaba pentru a ne asigura că aceste planuri nu se pot materializa.

(…) acuzațiile nu sunt despre stânga sau dreapta, nord sau sud. Este vorba despre bine și rău, și aș face apel la dumneavoastră să rezistați tentației de a exploata acest moment pentru câștig politic. Nu diminuați dimensiunea amenințării cu care ne confruntăm.

Acum sunt în politică, ca mulți dintre dumneavoastră aici, pentru a lupta împotriva corupției. Pentru a susține principiile Europei. Acesta este un test al valorilor noastre și al sistemelor noastre și, stimați colegi, permiteți-mi să vă asigur că vom înfrunta acest test cu fermitate.

Nu va exista impunitate. Sub nicio formă. Cei responsabili vor găsi acest Parlament de partea legii. Sunt mândră de rolul și sprijinul nostru în această investigație.

Nu va exista nicio mușamalizare. Vom lansa o anchetă internă pentru a analiza toate faptele legate de Parlament și pentru a analiza modul în care sistemele noastre pot deveni și mai etanșe”, a declarat Roberta Metsola luni, în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European. Acesta a anunțat și un proces de reformă care presupune creșterea măsurilor de descurajare și transparența, un control mai eficient al celor care au acces în sediile instituțiilor europene, sursele de finanțare al diverselor entități care interacționează cu instituțiile europene și legăturilor cu țări terțe. ”Vom solicita o mai mare transparență în ceea ce privește reuniunile cu actorii străini și cei legați de aceștia. Vom zgudui acest Parlament și acest oraș și am nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a face acest lucru.

După declarația președintei Metsola, liderii grupurilor politice au comentat cu privire la anchetele belgiene în curs care implică membri și angajați ai Parlamentului European.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here