Acasă Economie Rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,8%

Rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,8%

DISTRIBUIȚI

 Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile alimentare cu 1,52%, iar serviciile cu 2,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Preţurile de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 au crescut cu 0,5%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 este 3,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 – mai 2020) este 2,8%”.

Ulterior publicării Raportului din luna martie s-au materializat unele presiuni inflaţioniste semnificative, induse preponderent de componentele coşului de consum aflate în afara controlului politicii monetare – îndeosebi pe segmentul preţurilor combustibililor, dar şi al celorlalte componente ale grupei bunurilor energetice (energie electrică şi gaze naturale). În schimb, pentru rata anuală a inflaţiei de bază (CORE2 ajustat), revizuirile sunt relativ minore, aceasta urmând să atingă 2,8% în decembrie 2021 şi 3% în decembrie 2022. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare, atingând 4,1% în luna decembrie. Natura preponderent temporară a şocurilor anticipate pentru acest an, va implica ulterior efecte de bază favorabile, urmând ca rata anuală a inflaţiei IPC să coboare până la 3% la finele anului 2022. În plus, corecţia de la valori situate uşor peste 4%, în cursul anului 2021, la valori plasate confortabil în intervalul ţintei, respectiv în apropiere de 3%, este de aşteptat să aibă loc deja în cursul trimestrului I 2022„, se spune în raport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here