Motto:”Ţara şi Mama nu se injură niciodată. Pentru că Ţara a născut o Mamă, iar Mama m-a născut pe mine!”
Delegaţia sportivă a SUA la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro a fost în proporţie de peste 80% alcătuită din sportivi de culoare. Care s-au mândrit, după multele şi superbele lor victorii, să defileze “înfăşuraţi” cu steagul american, deşi strămoşii lor s-au născut în Africa şi au poposit pe mănosul teritoriu american cumpăraţi la târgurile de sclavi. Că indienii băştinaşi au fost eliminaţi fizic şi încet, încet au dispărut. Au rămas în istorie doar prin prezenţa lor în pitoreştile şi mult vizionatele filme americane despre cucerirea Vestului! Desigur sportivii de culoare de azi au aplicat binecunoscutul principiu istoric “Unde este bine, acolo este patria”, trecând peste resentimente istorice. În cele din urmă iubitorii sportului de pretutindeni au aplaudat şi au apreciat excelentele prestaţii ale sportivilor negri americani. Şi cinste lor.
Migraţia din ultimii ani, către bogatele ţări vest-europene, îi îndepărtează pe unii români de România. Dar pentru o altă bună parte dintre ei nu este adevărat. Duc dorul României şi, după o muncă asiduă acolo în cele străinătăţuri, strâng “bănuţ lângă bănuţ” şi vin la obârsie. Pentru că “Sângele (românesc) apă nu se face!” Aşa au apărut în modestele noastre sate case prezentabile. Noi, în publicația noastră, nu am făcut propagandă a nici unuia dintre cele două sisteme: unul devenit istorie, socialist, altul devenit actualitate, cel capitalist Am căutat, atât cât ne-a fost posibil ca fiinţe umane, mereu individualiste, să păstrăm o proporţie, un echilibru de bun simţ între părerile noastre vizavi de ale acelora care ne citesc. Adică ilfovenii noştri. Şi nu numai. Dar “faptele contemporane” încep să se sedimenteze şi să se aşeze în “locaşul” pe care istoria i le-a rezervat.
Jurnalista Roxana Costache a scris despre generaţia de după război, despre poporul român care a trebuit să muncească enorm pe “şantierele patriei”, îndurând mari lipsuri pentru a înscrie România pe un drum ascendent. A fost generaţia acelora care au încălţat tenişi sau gumari, au purtat pantaloni de doc, au mâncat la cantine muncitoreşti, au dormit în tabere, cămine sau corturi şi au prestat munci patriotic-voluntare. Prin această muncă, fără precedent, poporul român al acelor trecute vremuri, a reusit să plătească o “datorie dublă”: cea către “învingătorii de la răsărit” şi, atenţie, către ţările occidentale pentru cei găzduiţi acolo şi care au fost deposedaţi de proprietăţile lor după naţionalizare! Era o condiţie obligatorie pentru reluarea de către România acelor ani a schimburilor comerciale şi diplomatice cu ţările occidentale. Şi, după anul 1960, țara noastră, cu eforturi considerabile, le-a achitat pe toate. Consecinţa: ţara noastră a reuşit o deschidere economică şi diplomatică către ţările occidentale.
Vrem sau nu vrem să recunoaştem, România, graţie eforturilor acelor anonimi, a căpătat o independenţă care, apoi, i-a permis să dezvolte o economie şi, în special, o industrie, puternică şi independentă. Realizată prin efortul poporului român, material şi uman, dar şi prin inteligenţă. Şi fără contribuţia fondurilor financiare mondiale fie ele din Est, fie ele din Vest. Doar prin munca acestui popor atât de subestimat acum încât se consideră că nu se poate conduce singur! Dar tot ce s-a creat până în 1989 şi catalogat de unii conducători post-decembrişti “un morman de fiare vechi” a cui muncă a fost? A românilor, coroborată cu inteligenţa lor nativă descătuşată. Adică şi a acelora, printre alţii, fii de ţărani (unii ilfoveni) care au ajuns ingineri, strungari, tehnicieni, rectificatori, matematicieni, inventatori, electricieni, medici, mecanici auto, profesori, informaticieni etc. Profesionişti de valoare, care atunci când s-au rupt zăgazurile teritoriale au uimit Vestul. Sunt dovezi, incontestabile, că poporul român, pe ansamblul său, merită, tot respectul. – VASILE BOLBOJA
