Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de combatere a traficului de persoane, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au continuat cercetările, într-un dosar penal în care acestea au pornit de la infracțiunile de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, iar, pentru administrarea probatoriului, la data de 6 octombrie a.c., au fost efectuate două percheziții domiciliare, în Pitești și Bascov.
Video: https://youtu.be/N9x5KyzcOXU
Din cercetări a reieșit că un bărbat ar fi întreținut un act sexual cu o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani, în scopul producerii de materiale pornografice, înregistrarea fiind ulterior, distribuită altor persoane. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ un kilogram de cannabis, 300 de grame de substanță cu efect psihoactiv, precum și instrumente de porționare și cântărire. De asemenea, au fost indisponibilizate trei autoturisme, în valoare de aproximativ 130.000 de euro, precum și aproximativ 8.000 de lei și peste 1.600 de euro. În urma administrării probatoriului, bărbatul de 32 de ani, bănuit de săvârșirea faptelor ce fac obiectul cercetării, a fost reținut, pentru 24 de ore, ulterior, față de acesta, fiind luată măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Anterior activităților de percheziție, tot pentru documentarea activității infracționale, cu sprijinul polițiștilor Biroului Rutier Pitești și al polițiștilor Secției 2 Poliție Pitești, în noaptea de 5 spre 6 octombrie a.c., bărbatul a fost oprit în trafic, în municipiul Pitești, și testat cu aparatul DrugTest, rezultând că se afla sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv, aspect în urma căruia a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activități au participat și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.